smarald tennis club

Fotbal. Liga 2. După egalul cu Gaz Metan, Olimpia rămâne pe locul 9

Olimpia a jucat ieri, în preambulul etapei a VI-a din seria B a ligii a II-a, împotriva principalei candidate la promovarea în Liga I, Gaz Metan Mediaş.
Meciul a început cu un moment de reculegere în memoria fostului conducător al Olimpiei, Aurel Buzaș.
Prima repriză a meciului s-a jucat la poarta sătmărenilor, oaspeții având inițiativa pe tot parcursul primelor 45 de minute. Llullaku, Munteanu, Petre și fostul jucător al Olimpiei, Bic, fiind cei care au avut șansa de a deschide scorul pentru oaspeți, în timp ce pentru ”galben-albaștri” au ratat șanse bune de gol Takacs, în minutul 32 și Iuhas care a șutat foarte bine de la peste 30 m, mingea, deviată de un apărător al oaspeților, lovind transversala.
În repriza a doua, jucătorii Olimpiei au intrat mult mai motivați în teren, discuțiile de la cabine având rezultatul scontat, aceștia atacând de la reluarea jocului și până la finalul meciului. În primele 10 minute ale reprizei secunde au ratat șanse importante de a marca Villand - care a scăpat singur spre poarta adversă însă înainte să șuteze un apărător al Mediașului a reușit să-i ”sufle” mingea, Takacs - care a șutat bine la colțul lung dar Greab a respins în corner, iar oaspeții au avut o ocazie mare de gol prin același Llullaku care a șutat puțin pe lângă poarta lui Băican. În ultimele minute ale meciului, Faur putea să aducă victoria sătmărenilor însă șutul acestuia din interiorul careului s-a dus pe lângă poartă și astfel fiecare echipă a câștigat câte un punct după un meci disputat.
La conferința de presă cei doi tehnicieni s-au declarat muțumiți de rezultat:
  • „Rezultatul este normal după aspectul jocului. Am întâlnit o echipă care a alergat foarte mult, care a avut foarte multă determinare, mult mai multă decât noi și poate din punctul acesta de vedere au egalat valoric nivelul jocului”, a declarat Ion Balaur, antrenorul formației Gaz Metan Mediaș.
  • ”În primul rând doresc să transmit condoleanțe familiei Buzaș. Din păcate am mai pierdut un om de fotbal… În ceea ce privește meciul, vreau să-i felicit pe băieți. Știam că nu trebuie să greșim, am profitat de spațiile lăsate de fundași, dacă eram la fel de atenți și în meciul cu UTA și la Tărlungeni aveam mai multe puncte, dar asta este, mergem mai departe și adunăm puncte. Sunt puțin dezamăgit că am avut și noi șansa și ocazia să marcăm, dar nu este nici un capăt de țară. Băieții au arătat că au potențial și când sunt concentrați pot face față oricărei echipe”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
  • „În prima repriză am avut câteva emoții pentru că am venit după niște rezultate nu tocmai bune și am vrut să demonstrăm că asta e valoarea noastră și nu ceea ce am arătat până acum. Nu putem zicem că ne convine acest egal dar, dacă îl privești din alt sens, e ok. Noi de fiecare dată ne dorim să câștigăm meciul, indiferent cu cine jucăm. Pentru mine acum Gaz Metan e un capitol închis, peste 3 zile jucăm cu U Cluj și acolo trebuie să ne gândim acum”, a spus portarul Olimpiei, Claudiu Băican.
FC Olimpia Satu Mare urmează să dispute marți de la ora 19,00, partida etapei a VII-a în deplasare la Cluj în compania formației „U” Cluj.

FC Olimpia Satu Mare: Băican – D. Muntean, Tătaru, Heil, Iuhas (cpt.), Chivari, Villand, Takacs (Rus 77), Lukacs (Bura 46), Selagea (Boştină 79), Faur. Antrenor: Tiberiu Csik

Gaz Metan Mediaș: Greab – Creţu, Muth (cpt.), Abrudan, Stancu, Bic, Băjenaru, Petre (Romeo 80), A. Munteanu (Figliomeni 59), Olaru, Llullaku (De Oliveira 81).
Antrenor: Ion Balaur

În meciurile diputate astăzi s-au înregistrat rezultate interesante, liderul seriei FCM Baia Mare înregistrând un rezultat de egalitate pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, FC Bihor a câștigat în deplasare la Caransebeș, FC Brașov a făcut egal acasă cu UTA Arad, iar adversarul de marți al Olimpiei, U Cluj au câștigat în deplasare la Mioveni.

Olimpia Satu Mare-Gaz Metan Medias 0-0
CS Mioveni-Universitatea Cluj 0-1
CSM Ramnicu Valcea-Unirea Tarlungeni 2-0
FC Brasov-UTA Arad 2-2
FCM Baia Mare-Chindia Targoviste 2-2
FC Caransebes-FC Bihor 2-3
Soimii Pancota-Metalul Resita 0-0

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii