”După rușinea din prima etapă a play-out-ului, mă bucur foarte mult că băieții au arătat caracter și curaj în meciul de la Băile Felix. Rezultatul meciului împotriva celor de la Dej a fost foarte greu de digerat. Pregătirea din săptămâna trecută a fost dificilă, însă baieții s-au motivat reciproc și au arătat multă determinare și concentrare în meciul împotriva celor de la Lotus. A fost un început dificil de meci, însă am rămas pozitivi pe toată durata jocului, lucru care până la urmă ne-a ajutat să ne întoarcem cu toate cele trei puncte din această deplasare”
Sâmbătă, 13 aprilie, CSM-ul careian joacă pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, iar jucătorii și conducerea tehnică a echipei vor să-i învingă pe băimăreni și să câștige astfel primul meci din acest an în fața propriilor suporteri.
”Cel mai mult îmi doresc să putem să pregătim cât mai bine următorul meci de pe teren propriu, pentru că suntem foarte restanți publicului careian. M-aș bucura să putem să îi cinstim cu un meci frumos și un rezultat pe masură în urmatorul meci, împotriva celor de la Baia Mare”, a declarat pentru Sportul Sătmărean antrenorul Marius Botan.
Program Liga 3 | Seria 8 | Play-Out | Etapa 3:
Vineri, 12 aprilie (17:00):
-
Sănătatea Servicii Publice - Lotus Băile Felix
Sâmbătă, 13 aprilie (17:00):
-
Olimpia MCMXXI Satu Mare - Minerul 1947 Ocna Dej
-
CSM Victoria Carei - Minaur Baia Mare














