banner energy kardio club

Liga 3 | Doi jucători formați la Primavera Satu Mare au fost adversari ai sătmărenilor în prima etapă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri și sâmbătă s-au disputat jocurile primei etape din noul sezon al ligii a treia.

Vineri, la debutul în Liga 3, nou-promovata Olimpia MCMXXI Satu Mare a încheiat la egalitate duelul de pe teren propriu cu Sănătatea Servicii Publice Cluj, CSM-ul sătmărean a învins nou-promovata Crișul Sântandrei, iar CSM-ul careian a pierdut în fața Minerului Dej.

În meciurile de sâmbătă, doi tineri jucători sătmăreni formați la Primavera Satu Mare au fost adversari ai echipelor sătmărene. Ștefan Funkenhauzer a fost titular în echipa celor de la Crişul Sântandrei în duelul cu CSM Olimpia Satu Mare, iar Raul Cristea a intrat din primul minut în echipa Minerului Ocna Dej.

Interesant este faptul că cei doi jucători au fost pregătiți de actualul director tehnic de la CSM-ul sătmărean, însă se pare că nu a avut încredere în munca sa și să-i transfere pe tinerii jucători la echipa pe care o conduce… Pare că jucătorii tineri din afara Sătmarului sunt mai bine ”antrenați”…

Ștefan Funkenhauzer a plecat din Satu Mare la LPS Oradea, apoi la UTA Arad, iar din acest sezon evoluează la nou-promovata în Liga 3 - Crişul Sântandrei.

Raul Cristea s-a transferat în vara anului 2019 la UTA Arad, ulterior fiind transferat de CFR Cluj, evoluând și marcând pentru echipa a doua a fostei campioane a României în Liga 3, iar din această vară a fost transferat definitiv de Minerul 1947 Ocna Dej (contract valabil până la data de 15.06.2025).

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii