banner energy kardio club

Juniori A1 | Viitorul Vetiș a învins Energia Negrești și este noua campioană a județului

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sezonul 2021/2011 al juniorilor A1 din fotbalul județean sătmărean s-a încheiat în această seară cu finala campionatului dintre Viitorul Vetiș și Energia Negrești.

juniori A1 finala vetis negresti 2

Viitorul Vetiș a învins în semifinale CSM Victoria Carei, iar Energia Negrești a trecut de Unirea Păulești la loviturile de departajare, iar astăzi, în marea finală disputată pe terenul din Dorolț, ”lupii tineri” s-au impus fără probleme în fața negreștenilor cu scorul de 3-0. Toate cele trei goluri au fost marcate în prima jumătate de oră a jocului, prin Denis Lazăr, care a reușit o dublă, și Raul Matioc. În repriza secundă, singurul lucru notabil a fost cartonașul roșu încasat de negreșteanul Marco Toma, pentru un fault grosolan în minutul 75.

juniori A1 finala vetis negresti 1

La finalul jocului, președintele AJF-ului sătmărean, Szilágyi Ștefan, împreună cu observatorul jocului, Liviu Năstruț, au felicitat jucătorii celor două echipe și le-au oferit diplome, medalii, cupe și câteva mingi.

După ce în ultimii ani fotbalul județean la nivelul juniorilor A1 a fost dominat de Victoria Carei, care a câștigat ultimele cinci sezoane ale competiței și s-a calificat de patru ori la faza zonală dedicată juniorilor A1, iată că echipa pregătită de Cristi Popa și Cosmin Anton a dominat acest sezon al juniorilor A1 și va reprezenta județul Satu Mare la Etapa Interjudețeană.

Sătmărenii vor întâlni la faza interjudețeană într-o dublă manșă eliminatorie (tur – retur) campioana județului Bihor, Crişul Aleşd. Primul joc se va disputa luni, 6 iunie, la Aleșd, iar returul se va juca la Satu Mare vineri, 10 iunie.

Câștigătoarea acestei duble se califică în etapa semifinală a juniorilor A1, care se va disputa în perioada 16 – 18 Iunie 2022. Turneul semifinal se desfășoară în grupe alcătuite de către FRF pe criteriul geografic, cu participarea echipelor câștigătoare ale etapei interjudețene. Jocurile din fiecare grupă în parte se desfășoară în sistem turneu (fiecare cu fiecare o singură dată). Cele 4 echipe calificate vor disputa jocurile din etapa finală (23 – 24 iunie 2022). 

Juniori A1 | Finala | Viitorul Vetiș 3 - 0 Energia Negrești (3-0)

Marcatori: Denis Lazăr (2) și Raul Matioc;

Arbitru: Ciprian Rebegea;

Asistenți: Báthory Ștefan și Claudiu Matei;

Observator: Liviu Năstruț;

Viitorul Vetiș: Rareș Oșan - Raul Apai, Rareș Mureșan (cpt.), Paul Micle, Luca Crainic, Nandor Pop, Raul Matioc, Flaviu Bob, Kevin Horvat, Patric Tamas, Denis Lazăr; 

Rezerve: Șerban Palage - Daniele Bodan, Alex Furcic, Darius Ștef, Ionuț Tite, Maris Duca, Sebastian Stan; 

Antrenori: Cristi Popa și Cosmin Anton;

Energia Negrești: Răzvan Pop - Darius Băcanu, Huszti Raul, Daniel Ilban, Vasile Bura, Cătălin Iancău, Ionuț Drăguș (cpt.), Alex Chiver, Gheorghe Drăguș, Marco Toma, Dorin Cârja;

Rezerve: David Poptile, Adrian Huja, Lucas Ardelean, Emanuel Lăscăian, Dorin Berinde, Lucas Pavel;

Antrenori: Adrian Big;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Ultima modificare Marți, 31 Mai 2022 18:52

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii