Comitetul Executiv al AJF Satu Mare a stabilit programul etapelor din liga de elită sătmăreană, ediţia 2023/2024, și a hotărât, la cererea echipelor înscrise în liga a patra, următoarele:

Miercuri după-amiază, în primul tur eliminatoriu al Campionatului Județean U19, campioana județului Satu Mare din acest sezon, AFC Căpleni, a pierdut cu scorul de 5-0 duelul de pe teren propriu disputat în fața campioanei Sălajului Inter Cizer.

În această după-amiază, pe terenul din Dorolț s-a disputat finala Campionatului Județean de Juniori A1, AFC Căpleni întâlnind Talna Oraşu Nou.

Juniorii A1 ai Recoltei Dorolț au obținut luni seară prima victorie din Final-Four. După înfrângerile cu Oaşul Negrești și AFC Căpleni, echipa pregătită de Ciprian Hrițiu învins cu scorul de 5-0 echipa Talnei Orașu Nou.

Sezonul regular al juniorilor A1 s-a încheiat în urmă cu două săptămâni, iar câștigătoarele celor două serii Talna Oraşu Nou (Seria A), respectiv AFC Căpleni (Seria B) s-au calificat direct înFinal-Four.

Puștii de la Viitorul Vetiș, campioni naționali la juniori A1, au fost primiți cu fast în această dimineață la Primăria Vetiș de către primarul comunei, Iuliu Ilyes, și viceprimarul Daniel Codrea.

Astăzi, pe stadionul Metalul din Buzău s-a disputat finala Campionatului Județean U19 între AS Viitorul Vetiș și CSM Alexandria.

Puștii de la Viitorul Vetiș au câștigat astăzi finala Campionatului U19, după ce au învins CSM Alexandria.

Puștii de la Viitorul Vetiș continuă evoluțiile foarte bune din faza națională a competiției rezervate juniorilor A1, astăzi reușind să obțină calificarea în marea finală a Turneului Final de la Buzău.

Viitorul Vetiș, campioana județului Satu Mare la juniori A1, a obținut calificarea la Turneul Final după ce a încheiat parcursul la Turneul Semifinal din Alba Iulia fără înfrângere și fără gol primit, dar și cu cele mai consistente victorii ale turneului. 

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. Elite
  2. Liga 4 A
  3. Liga 4 B
  4. Liga 5
Team
Played Points
1 Oașul 1969 Negrești 14 33
2 FC Unirea Tăşnad 14 33
3 Talna Oraşu Nou 15 32
4 Recolta Dorolţ 15 31
5 Ştiinţa Beltiug 14 27
6 Sportul Botiz 15 25
7 Fortuna Căpleni 14 16
8 Turul Partium 14 15
9 Schwaben K. Cămin 15 10
10 AS Căpleni 14 7
11 Someşul Odoreu 14 0
Team
Played Points
1 Crasna Moftinu Mic 12 29
2 Someşul Oar 12 28
3 Recolta Sanislău 12 28
4 Frohlich Foieni 12 27
5 Platanul Marna 12 25
6 Kneho Urziceni 12 18
7 Stăruinţa Berveni 12 16
8 Real Andrid 12 15
9 Schamagosch Ciumeşti 12 11
10 Viitorul Lucaceni 12 9
11 Voinţa Doba 12 7
12 CSM Victoria Carei II 12 6
13 AS Ghenci 12 5
14 Unirea Pişcolt 0 0
Team
Played Points
1 CSM Satu Mare II 12 33
2 Victoria Apa 13 27
3 Voinţa Lazuri 11 20
4 Voinţa Turţ 11 19
5 Recolta Dorolț II 12 16
6 Cetate Ardud 12 14
7 Înfrăţirea Tarna Mare 11 12
8 Dacia Medieşu Aurit 11 12
9 Codreana Homoroade 11 12
10 Sporting Culciu 10 1

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii