AS Terebești, echipă care nu participă în nicio competiție organizată de AJF Satu Mare a jucat prima dată ”în turul preliminar” miercuri, 11 octombrie, fiind învinși cu scorul de 6-2 de Şoimii Mădăras Ardud, însă se pare că nu au fost eliminați din competiție, săptămâna viitoare fiind programați să joace din nou, de această dată ”în ultimul tur preliminar” contra unei alte echipe din Ardud, AS Cetate 800... (vezi foto mai jos)
Marți, începând cu ora 15:00, pe terenul din Urziceni s-a disputat primul meci al ultimului tur preliminar al Cupei României - faza județeană, între Kneho și Frohlich Foieini, oaspeții câștigând cu scorul de 4-3.
Astăzi, tot de la ora 15:00, au fost programate alte două meciuri, însă s-a jucat doar unul (!?), Olimpia Domănești câștigând pe terenul Recoltei Turulung cu scorul de 5-2, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1. Koter Daniel a deschis scorul pentru Domănești după doar cinci minute de joc, însă gazdele au revenit și au egalat prin Denisch Alexandru în minutul 20, stabilind și scorul pauzei. În repriza secundă, oaspeții s-au dezlănțuit și au marcat de patru ori, Koter Daniel reușind să mai înscrie o dublă, Lapka Zsolt și Câmpan Marcel au marcat câte un gol, iar Varga Patrik a înscris pentru gazde, Olimpia Domânești calificându-se în turul următor al competiției.
Conform programului ”nedefinitivat” ” transmis de AJF Satu Mare ce urmează a fi ”completat/ajustat pe parcurs”, mâine ar trebui să se dispute două meciuri (Platanul Marna - Schamagosch Ciumești și Ugocea Porumbești - Speranța Halmeu), însă vom vedea dacă se va disputa vreun meci...
Marți, 31 octombrie:Kneho Urziceni 3 - 4 Frohlich Foieni
Miercuri, 1 noiembrie, ora 15:00:
Recolta Turulung 2 - 5 Olimpia Domănești (1-1)
Stăruința Berveni - Viitorul Lucăceni (nu s-a disputat)
Joi, 02 noiembrie, ora 15:00:
Platanul Marna - Schamagosch Ciumești
Arbitri: Ciceu Marian, Juhasz Tibor, Ardelean Vlad;
Observator: Maier Alexandru;
Ugocea Porumbești - Speranța Halmeu (teren Halmeu)
Miercuri, 8 noiembrie, ora 15:00:
Speranța Bogdand - Vulturii Santău
Atletic Craidorolț - Victoria Tiream
Viitorul Viile Satu Mare - Venus Dumbrava
Recolta Sanislău - Unirea Pișcolt
AS Căpleni - Schwaben Kalmandi Cămin
AS Terebești - AS Cetate 800 Ardud (teren Mădăras)
Victoria Apa - Dacia Madieșu Aurit
Sportul Botiz - AS Livada
Recolta Dorolț II Dara - Voința Lazuri
Codreana Homoroade - Prietenia Crucișor
Someșul Oar - Someșul Odoreu (teren Odoreu)















