banner energy kardio club

Emanuel Gyenes, riderul Autonet Motorcycle Team, a primit titlul de “Sportivul Anului” pentru anul 2023, în categoria Rally Raid, în cadrul Galei Federației Române de Motociclism, desfășurată în 9 decembrie.

În perioada 2-3 decembrie va avea loc ediția a doua a evenimentului automobilistic caritabil ”Trofeul Oașului”. 

Odată cu ”Baja Satu Mare 2022”, prima etapă din Campionatul Naţional de Rally Raid al României, etapă în Campionatul Naţional Maghiar de Rally Raid ce va conta și în Central Europe Zone (CEZ), municipiul Carei intră în circuitul competițiilor de Rally Raid din România.

Sâmbătă și duminică, în zona zona Negresti Oaș - Certeze va avea loc prima ediţie a “Trofeului Oaşului”.

Județul Satu Mare va fi din nou gazda unui eveniment automobilistic de anvergură organizat de Clubul Sportiv NSM Motorsport.

Prima etapă aCampionatul Național de Rally Raid România, organizată în județul Satu Mare la sfârșitul acestei săptămâni a fost câștigată de cehii Miroslav Zapletal și Marek Sykora.

Cupa NSM Carei 2019 este o competiție test prin care se verifică capacitățile logistice și de organizare ale clubului NSM Motorsport în vederea mutării locației tradiționalei curse Baja Satu Mare, din zona Codru pe Câmpia de Vest. Și în acest an, CBA Nord Vest este partenerul competiției de rally raid.

În acest sfârșit de săptămână va avea loc prima etapa din Campionatul Național de Rally Raid 2018, iar sătmărenii sunt invitați să participe la un spectacol de zile mari.

Odată cu ”Baja Satu Mare”, prima etapă din Campionatul National de Rally Raid, județul Satu Mare revine în circuitul competițiilor de Rally Raid din România, iar astăzi, cu trei săptămâni înainte de startul oficial, organizatorii concursului au organizat o conferință de presă în care au prezentat mai multe informații cu privire la modul de organizare a etapei sătmărene.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii