banner energy kardio club

Peste 100 de pompieri din România și Ungaria se întrec în Competiția Internațională SCĂRI, la Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 04-06 octombrie 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare va desfășura, Competiția Internațională SCĂRI, la care vor participa salvatori din 17 județe și din țara vecină, Ungaria.

Astfel, joi, 05 octombrie a.c., peste 100 de pompieri vor transforma Palatul Administrativ din municipiul Satu Mare în bază de pregătire în scopul dezvoltării și perfecționării aptitudinilor și deprinderilor motrice specifice acțiunilor de intervenție în situații de urgență la clădirile înalte, respectiv a zonelor greu accesibile.

Competiția SCĂRI constă în urcarea a 210 trepte, până la etajul 10 al Palatului Administrativ din municipiul Satu Mare, pe scările interioare, individual sau în echipă formată din 2 servanți, echipați în costumul de protecție tip Nomex, ce cântărește în jur de 35 kg cu accesoriile aferente printre care și aparatul de respirat aflat în funcțiune.

Proba de concurs se va derula pe trei grupe de vârstă, (30 ani, 30-40 ani și, respectiv, +40 ani),atât individual, cât și pe echipe.

În ziua de 05 octombrie, începând cu orele 10:00, publicul sătmărean este invitat să participe la vizionarea acestei competiții, care se va putea urmări de pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Întrucât pe 05 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, instituția noastră, alături de Fundația Turnul Pompierilor și a altor ONG-uri, va organiza, pe parcursul întregii zile, activități de informare preventivă, lecții de prim ajutor, jocuri de ștafetă, activități de prezentare a tehnicii de intervenție și a accesoriilor de pe autospeciale.

Un alt punct de atracție se va concentra pe desfășurarea unui exercițiu de descarcerare, în care se vor putea urmări  demersurile pompierilor în cazul victimelor rămase încarcerate în urma unor accidente rutiere.

La finalul competiției, vor fi premiați cei mai buni, rezistenți și rapizi pompieri salvatori.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii