banner energy kardio club

Liga 4 | CSM Victoria Carei este din nou campioana județului la juniori A1

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Sezonul 2018/2019 al juniorilor A1 din fotbalul județean sătmărean s-a încheiat în această seară cu meciul retur al finalei campionatului, disputat pe terenul din Căpleni.

Finalistele acestui sezon, CSM Victoria Carei și AS Căpleni, s-au întâlnit într-o dublă manșă, la Carei respectiv Căpleni, ambele jocuri fiind câștigate de puștii careieni.

Ieri, în meciul tur, echipa pregătită de Tabi Zsolt s-a impus pe teren propriu cu 3-2, iar astăzi, pe terenul din Căpleni au câștigat cu scorul de 5-2 devenind astfel campionii sezonului 2018/2019.

De altfel, în ultimii ani, fotbalul județean la nivelul juniorilor A1 este dominat de Victoria Carei, care a câștigat ultimele cinci sezoane ale competiței și s-a calificat de patru ori la faza zonală dedicată juniorilor A1.

Astfel, în 2015 a învins Olimpia Satu Mare cu 6-0 (4-0), în 2016 a învins Recolta Dorolț cu 6-2, în 2017 a învins Crasna Moftinu Mic cu 5-0 (1-0), iar în 2018 a învins Turul Micula la loviturile de departajare, după ce la finalul jocului scorul a fost egal, 2-2 (0-1).

Jocul de azi a fost echilibrat pe parcursul primei reprize, Alex Vereș deschizând scorul pentru Carei, în minutul 5, după care Baumgartner Patrik a readus egalarea  pe tabelă, în minutul 20, iar în ultimele cinci minute ale reprizei careienii au mai înscris de două ori prin Alex Vereș și Bakai Balazs și Victoria a intrat la cabine în avantaj, 3-1. 

Ultimele zece minute ale meciului au fost cele mai spectaculoase, Bakai Balazs a reușit dubla pentru Carei, în minutul 81, la fel și Baumgartner Patrik (min. 85) pentru Căpleni, iar Vekker Csonger a marcat golul cinci pentru Victoria și a stabilit scorul final, 5-2.

Juniori A1 | Finala - retur | AS Căpleni 2 - 5 CSM Victoria Carei (3-1)

Marcatori: Baumgartner Patrik (min. 20 și 85)/Alex Vereș (min. 5 și 44), Bakai Balazs (min. 42 și 81), Vekker Csonger (min. 89); 

Arbitri: Kovacs Szabolcs, Kopriva Zsolt, Sălăgean Norbert;

AS Căpleni: Ilyes Daniel - Vakarcs Richardo, Ritli Raymond, Suller Raimond, Fischer Peter, Szilagyi Johny, Boldizsar Edmond, Rotter Richard, Szabo Steven, Jenei Zsolt, Baumgartner Patrik; 

Rezerve: Gaborvigh Daniel, Fulop Cristian, Hamza Romulus, Szilagyi Zalan, Korodi Lenard, Lobonc Daniel;

Antrenor: Silaghi Gábor;

CSM Victoria Carei: Schuller Istvan - Preg Adam, Claudiu Mihale, Boros Istvan, Ghic Gilbert, Vekker Csongor, Nyeki Kevin, Bakai Balazs, Raul Lobonț, Koter Raul, ALex Vereș; 

Rezerve: Toth Adrian, Balog Ferenc, Teodor Bîrle, Szilagyi Brian, Alex Vasiu, Benze Devon, Daniel Mezei, Răzvan Negrean, Raul Roșu, Fârte Kevin, Bogdan Janos;

Antrenor: Tabi Zsolt;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Ultima modificare Marți, 04 Iunie 2019 18:38

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii