banner energy kardio club

Olimpia. Conflict deschis între conducerea Olimpiei și suporterii de la Peluza Sud

La conferința de presă de după meciul jucat astăzi de Olimpia contra celor de la FC Brașov, președintele Dan Băbuț
a dorit să lămurească bâlbâiala cu privirea la programarea meciului de la Baia Mare, inițial programat sâmbătă, ulterior cele două cluburi convenind să joace vineri însă, după un comunicat al suporterilor sătmăreni de la Peluza Sud, s-a revenit și meciul se va juca conform programului, sâmbătă de la ora 11,00.
  • ”Noi am cerut să se joace vineri însă, până la urmă, s-a revenit și vă spun sincer, eu nu am fost de acord și cine a schimbat va plăti pentru această treabă... Eu nu aș fi schimbat această treabă, importantă este echipa, nu 50 de fani, nu 100 de fani care vin la meci, ci tot orașul. Tot orașul este fan Olimpia, tot orașul este interesat de punctele Olimpiei, pentru tot orașul contează meciul cu Baia Mare, pentru noi contează acest meci. Scrisori de genul cum au apărut în presă nu se cuvin atunci când ești un fan adevărat, te gândești prima dată la binele echipei și pe urmă te gândești tu la tine, personal, cum să ajungi la Baia Mare. Dacă chiar doreau, puteau să vină să vorbească cu noi, însă au scris o scrisoare mai că de amenințare. La urma urmei nu 10-15-20 de fani conduc acest club, clubul este al orașului și orașul ia măsuri pentru 3 puncte...
  • Nu galeria și nu cei din tribune stabilesc regulile la club, regulile la club le stabilesc aceia care au o responsabilitate la echipă”, a declarat Dan Băbuț.
Redăm integral comunicatul postat pe pagina de facebook a celor de la Peluza Sud:
”Stimați domni ziariști, urmare a acuzelor aduse de (încă) Președintele Clubului de fotbal Olimpia Satu Mare la adresa suporterilor Sătmăreni va transmitem următorul
Drept la replică
Așa e când pierzi ocazia de a tăcea...
În conferința de presă ce a urmat meciului dintre FC Olimpia Satu Mare și FC Brașov, domnul Babuț Domuța a ținut neapărat să se răfuiască cu grupul pe care îl formăm în Peluza Sud a stadionului Olimpia. Printre cele declarate, afirmația care ne-a atras atenția este aceea cum că Olimpia nu aparține suporterilor ci orașului. Trecând peste faptul că Olimpia 2010 este un proiect pornit de Consiliul Județean, așadar echipa reprezintă județul nu doar orașul pe care domnul Băbuț Domuța îl „manageriază” după propriile puteri, ne așteptăm ca domnul Băbuț Domuța să ne spună cam de când suporterii nu mai fac parte din populația orașului Satu Mare. Nu de alta, dar încă în buletinele noastre scrie atât în dreptul domiciliului cât și în dreptul locului nașterii: SATU MARE. Poate a reușit dânsul în calitate de City manager să ne exileze, sau doar are de gând, nu știm, dar așteptăm cu nerăbdare o lămurire.
Pe de alta parte dacă are timp domnul Băbuț Domuța ne poate lămuri și despre modalitatea prin care ia pulsul orașului. Nu de alta dar numărul de spectatori care a culminat la meciul de baraj pentru promovarea in divizia C (cam 8000 de Sătmăreni) a scăzut la cam 500 câți au fost la meciul de astăzi cu FC Brașov. Diferența a rămas acasă, mulțumită fiind de performanțele domnului Băbuț Domuța, ca să nu-l deranjeze în efortul managerial?
Trecând la ideea (după parerea noastră cea mai gravă) cum că Olimpia nu este a suporterilor am dori de asemenea câteva lămuriri din partea domnului Băbuț Domuța :
- A fost Olimpia a suporterilor când au fost chemați să descarce și să monteze scaunele de la tribuna I? De ce i-a chemat conducerea să ajute dacă știa că Olimpia nu este a lor?
- Dacă Olimpia nu a fost a suporterilor, de ce au fost rugați să ajute la vopsirea gardului din jurul terenului? Așa, la mișto?
- Cum de în oraș nu mai apar afise care să anunțe desfășurarea meciurilor de acasă ale Olimpiei de când suporterii nu le mai lipesc în timpul lor liber cu mașinile proprii și pe cheltuiala lor? Le-ați spus între timp că Olimpia nu mai e a lor?
- Cum de în decursul anilor, NICIODATĂ în istoria Olimpiei nu a existat vreun conflict între conducere și suporteri? Pentru că fostele conduceri au considerat că Olimpia nu este a suporterilor? Sau pentru că a existat întotdeauna respect reciproc (vă putem explica în privat ce înseamnă asta)?
Ne cerem scuze dacă am încurcat munca asidua dusă de președintele Olimpiei în slujba acesteia în timpul său liber sau în concedii (ne gândim că de la 8 la 16 muncește pe brânci la „managerierea” cu succes a orașului) dar ne-am gândit și noi, în prostia noastră, că Olimpia există și pentru noi. De aceea, după meciul cu Baia Mare, vă invităm să susțineți echipa așa cum știți mai bine în locul nostru. Asta dacă dupa cele 16 ore petrecute la cele doua locuri de muncă timpul vă va permite, dar suntem convinși că vă veți descurca având în vedere calitățile "manageriale" care vă recomandă pentru cele două posturi ocupate. Noi vom reveni dupa ce va veți da demisia, sau veți fi demis.”

Peluza Sud Satu Mare

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii