"Sunt foarte fericit că voi putea face parte din Academia de Fotbal Partium, unde sunt condiții stabile și profesionale și care oferă toate oportunitățile pentru dezvoltarea copiilor. Mă voi strădui să le transmit jucătorilor cunoștințele și experiențele pe care le-am dobândit în cariera mea”, a declarat Csik Tiberiu.
”Academia noastră a ajuns la un acord cu Csik Tibor, care va ajuta Academia de Fotbal Partium în calitate de antrenor principal începând cu luna iulie. Tehnicianul sătmărean, cu o renumită carieră de jucător și antrenor a acceptat cererea academiei noastre și suntem încrezători că aplicând expertiza sa va contribui la dezvoltarea și succesul Academiei de Fotbal Partium.
Născut la Satu Mare, antrenorul principal în vârstă de 51 de ani, și-a început cariera profesionistă de jucător la FC Olimpia Satu Mare, de unde a fost recrutat de echipa din prima divizie a României, Politehnica Timișoara. În 1991, la doar 21 de ani, a devenit jucătorul de bază al formației din Banat, iar după un an și jumătate și 37 de meciuri, s-a transferat la Steaua București (1992-’99), unde a avut șapte sezoane de succes, cucerind șase titluri de campion, trei cupe și trei Supercupe, precum și douăzeci și patru de apariții în Liga Campionilor și șase în Cupa UEFA.
După ce a jucat pentru Steaua, Csik Tibor a petrecut doi ani la Kaposvári Rákóczi (2001-'03), înainte de a reveni la clubul din orașul său natal, FC Olimpia Satu Mare (2003 - '05). Înainte de a se retrage, a mai jucat la Universitatea Cluj, Minerul Lupeni și Someșul Satu Mare.
Retragerea sa din activitatea de jucător, precum și retrogradarea în Liga a 4-a și reorganizarea clubului său lansator, FC Olimpia Satu Mare, au marcat punctul de start pentru repunerea fotbalului sătmărean pe hartă. A început ca antrenor de copii și juniori, iar în 2010, s-a lansat în fotbalul de seniori ca antrenorul principal al clubului nou înființat, FC Olimpia 2010 Satu Mare. În 2011, a promovat echipa în Liga a 3-a, unde a avut nevoie de doar două sezoane pentru a duce echipa orașului său natal pe un alt nivel, de data aceasta în Liga a 2-a.
Venind de la CSM Olimpia Satu Mare, echipă preluată în 2021 și salvată de la retrogradarea în Liga a 4-a, va contribui la dezvoltarea și succesul pe termen lung al Academiei de Fotbal Partium.
În numele întregului staff al Academiei de Fotbal Partium, îi urăm bun venit și mult succes lui Csik Tibor!”, a transmis Academia Partium.















