La ediția din acest an au participat unitățile din regiunea NV a țării - Oradea, Gherla, Baia Mare, Bistrița și Satu Mare.
Finala s-a disputat între jucătorii Penitenciarului Satu Mare, antrenați de monitorul sportiv, agent șef principal Ciprian Rebegea și echipa Penitenciarului Gherla, oaspeții clasându-se pe prima poziție, în timp ce pe locul 3 s-a clasat Penitenciarul Baia Mare, iar locurile 4 și 5 au revenit Penitenciarelor Oradea, respectiv Bistrița.
Întreaga competiție s-a desfășurat într-o atmosferă de fair play, fapt remarcat și de cei doi arbitri ai competiției, Sergiu Tăbăcaru și Simon Elek.
Premiile câștigătorilor au constat în cupe, diplome și medalii. Golgeterul turneului a fost desemnat un jucător aparținând unității sătmărene, care a reușit să marcheze nu mai puțin de 5 goluri.
Festivitatea de deschidere, precum și cea de premiere a fost oficiată de Adrian Ardelean - directorul Direcției Județene de Tineret și Sport Satu Mare, domnul și de directorul Penitenciarului Satu Mare, comisar șef de penitenciare Romeo Poiană.
Organizarea evenimentului a fost posibilă cu sprijinul oferit de Direcția Județeană de Tineret și Sport Satu Mare, Asociația Județeană de Fotbal și Liceul cu Program Sportiv Satu Mare.
Activitatea a avut ca scop dezvoltarea spiritului competitiv și a abilităților sociale care să-i sprijine în reintegrarea în comunitate după liberare.
Competiția interpenitenciară de fotbal - Cupa Sătmarului a ajuns la ediția a III-a ⚽️⚽️⚽️ https://t.co/PY8wscacoU pic.twitter.com/iVY566YURb
— Sportul Sătmărean (@sportsatmarean) March 21, 2019















