În perioada 26-28 noiembrie, Sala de sport din Ardud va fi gazda primei ediţii a Memorialului Tudor Barbul la lupte greco-romane. Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Primăriei Ardud, Consiliul Judeţean Satu Mare, DJST Satu Mare, Federaţia Română de Lupte, Clubul Sportiv Cetate Ardud, Asociaţia Ardud – Oraş Turistic Medieval 800 de ani, dar şi de către oameni cu suflet mare, foşti elevi şi sportivi, care au fost alături de antrenorul despre care scriem acum la timpul trecut. Şi nu în ultimul rând, să amintim că se implică inclusiv Federaţia Internaţională de Lupte.
Turneul este rezervat copiilor şi cadeţilor, la 25 de categorii de greutate. Şi-au anunţat prezenţa sportivi şi antrenori din toată ţara, care l-au cunoscut în anii în care a activat ca sportiv, antrenor şi de care se leagă multe dintre performanţele luptelor din Satu Mare, dar şi sportivi din străinătate, pentru că la toate turneele la care a participat, Tudor Barbul şi-a făcut prieteni peste tot.


