Nu s-a luat nicio hotărâre cu privirea la campionatul ligii a patra, alcătuirea seriilor amânându-se până miercuri, 14 august, din cauza situaţiei neclare a echipei CSM Satu Mare. Cu toate că astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal a fost stabilită componența celor cinci serii și a avut loc tragerea la sorți a programului Ligii a III-a, sezonul 2019-2020, CSM Satu Mare neregăsindu-se în nicio serie, conducerea clubului sătmărean a făcut apel la hotărârea Comisei de Disciplină și mai speră ca echipa de fotbal să poată participa în noul sezon al ligii a treia.
S-a hotărât, în schimb, ca sezonul 2019/2020 al ligii a cincea să înceapă duminică, 1 septembrie, tragerea la sorți și componenţa seriei/seriilor (?!?) urmând să fie stabilite în data de 23 august, la ora 09:00.
Tot astăzi, Comitetului Executiv din cadrul AJF Satu Mare a hotărât să amâne afilierile/dezafilierile echipelor până la începerea campionatelor și a inventat o nouă competiție destinată juniorilor: ”Memorialul Gheorghe Olah” (competiția națională poartă numele fostului jucător al Olimpiei Satu Mare din perioada 1975-1976 - Gheorghe OLA).
Trecând peste eroarea AJF-ului sătmărean, înscrierile echipelor pentru campionatele de copii şi juniori C, D, E memorialele Gheorghe Ola şi Gheorghe Ene se vor face până la data de 2 septembrie, ora 12:00, la sediul AJF. Reprezentanţii echipelor înscrise vor fi convocaţi la o şedinţă în data de 3 septembrie, la ora 12:00.
Următoarea şedinţă a Comitetului Executiv va avea loc miercuri, 14 august, la ora 09:00.


