Meciul de azi a fost de la început cu ghinion pentru echipa sătmăreană, antrenorul Andone fiind nevoit să-l înlocuiască pe Silviu Pană cu Robert Villand chiar înainte de startul jocului, după ce Pană a suferit o accidentare la încălzire.
În prima repriză, ambele echipe au avut câte o ocazie de gol, Roşu șutând din 8 m în blocaj (min. 12) după ce s-a trezit cu mingea la picior dintr-o bâlbâială a fundașilor sătmăreni, iar Faur a trimis cu capul spre poarta orădenilor, însă portarul Goia a prins fără probleme.
Repriza secundă a fost mult mai animată, însă nu de faze de poartă, ci de modul de arbitraj al centralului Dan Dreve care a încins spiritele în teren și în tribune după ce a acordat o mulțime de cartonașe galbene, a eliminat doi jucători sătmăreni și l-a trimis în tribune pe antrenorul Andone.
Dumitru Muntean a încasat direct cartonașul roșu, în minutul 57, după ce i-a aplicat un cot în figură lui Balea, iar în minutul 75, Vasile Pop a primit al doilea galben și implicit pe cel roșu.
Rămași fără doi jucători, sătmărenii s-au apărat pe finalul jocului la atacurile echipei orădene însă, în minutul 4 al prelungirilor, Mihai Onicaş a plecat singur pe contraatac, a trecut de centrul terenului, l-a văzut pe portarul Goia ieşit din poartă şi a şutat de la peste 40 m, mingea intrând în poartă exact pe sub bara transversală.
FC Olimpia Satu Mare 1 - 0 Luceafărul Oradea (0 - 0)
Stadion: Olimpia Satu Mare;
Spectatori: aproximativ 700;
Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca);
Asistenţi: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Marius Bălan (Dej);
Rezervă: Codrea Cristian (Baia Mare);
Observatori FRF: Onicaș Ioan (Zalău) și Sabău Daniel (Zalău);
Marcator: Mihai Onicaș (min. 90+4);
FC Olimpia Satu Mare: Anca-Trip - Ciul, Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.), Onicaş, Krausz (min. 70, Rus), Villand (min. 46, Luduşan- min. 85, Bura),Pop, Muntean, Faur;
Rezerve: Preda - Duruş, Erdei, Rus, Bura, Pană, Luduşan;
Antrenor: Bogdan Andone;
Luceafărul Oradea: Goia - Nogo, Ilie, Hlinca, Ban, Lukacs, Roşu (cpt.), Ţegle, Moga, Balea , Arnăutu;
Rezerve: Pap - Păcurar, Cigan, Feher, Balla, Costea, Drăgan;
Antrenor: Erik Lincar
Rezultatele înregistrate în Liga 2, etapa a V-a:
Sâmbătă, 3 Septembrie
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3 - 0 FC Academica Clinceni
Olimpia Satu Mare 1 - 0 Luceafărul Oradea
Dunărea Călăraşi 2 - 0 Şoimii Pâncota
CS Baloteşti 1 - 1 Dacia Unirea Brăila
ACS Berceni 0 - 1 Foresta Suceava
UTA Bătrâna Doamnă 0 - 0 CS Mioveni
Chindia Târgovişte - CSM Râmnicu Vâlcea, ora 16:30
Juventus Bucureşti - CS Afumaţi , ora 17:00
ASU Politehnica Timişoara - Metalul Reşiţa, ora 18:00
Duminică, 4 Septembrie, ora 12,30:
Unirea Tărlungeni - FC Braşov














