smarald tennis club
Liga 3 | Recolta Dorolț a suferit a șaptea înfrângere consecutivă Foto: Valentin Păduraru

Liga 3 | Recolta Dorolț a suferit a șaptea înfrângere consecutivă

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Recolta Dorolț a pierdut și meciul jucat în această după-amiază în cadrul etapei a VII-a pe terenul echipei FC Bistrița, scor 2-1.
Este a șaptea etapă în care sătmărenii nu reușesc să obțină niciun punct chiar dacă în această săptămână conducătorii echipei au făcut o schimbare pe banca tehnică, în locul profesorului Mihai Sabău venind Andrei Estinca și Tiberiu Csik.

Meciul de astăzi s-a disputat pe stadionul ”Jean Pădureanu” și a fost arbitrat de ecusonul FIFA, Teodora Albon, care se pare că nu le poartă noroc sătmărenilor, cu doamna Albon la centru Recolta fiind învinsă și la debutul în Liga 3, pe teren propriu, 2-1 cu ACS Comuna Recea.
FC Bistrița a deschis scorul prin Hasnăş în minutul 22, stabilind și scorul la pauză, iar în minutul 65 al meciului Chibulcutean a marcat golul doi pentru bistrițenii. Laurențiu Mureșan a marcat pentru Recolta cu cinci minute înainte de final și a stabilit scorul final al unui meci pe care jucătorii sătmăreni și-au dorit foarte mult să-l câștige.

După primele șapte etape din sezonul 2016-2017, Recolta Dorolț este singura echipă din cele 73 participante în această ediție a Ligii a 3-a care nu a reușit să acumuleze niciun punct, iar în seria a V-a este echipa care a încasat cele mai multe goluri (19) și a marcat cele mai puține (5), doar Unirea Dej, adversarul Recoltei din următoarea etapă, a marcat trei goluri, însă aceștia au disputat doar cinci meciuri.
Miercuri, în Liga 3 se joacă o etapă intermediară în care Recolta Dorolț va juca pe teren propriu în compania celor de la Unirea Dej, iar sâmbătă se vor deplasa în Maramureș pentru a juca în compania echipei Viitorul Ulmeni.

FC Bistriţa 2 - 1 Recolta Dorolţ (2-0)
Marcator: Laurențiu Moldovan (min. 85);
Stadion: ”Jean Pădureanu”, Bistrița;
Spectatori: aproximativ 100;
Arbitru: Albon Teodora (Cluj);
Asistenți: Torok Gyurko Zoltan Attila (Cluj) și Popa Dragoș Daniel (Cluj);
Observatori FRF: Gheorghe Constantin (Suceava) și Cioloboc Daniel (Târgu Mureş);

FC Bistrita: Raul Pop - Dionisie Dradici, Robert Hasnas, Alin Chibulcutean, Dumitru Negrut (min. 78, Otniel Sighiartau)- Paul Colta (min. 70, Horatiu Vararean), Adrian Nalati, Alexandru Munteanu, Bogdan Miholca (min. 90, Raul Hofer) - Sadi Akari (min. 88, Silviu Amariei), Horia Sitoianu;
Antrenor: Dan Vasilica

Recolta Dorolț: Daniel Oșan – Levente Vincze, Mark Csik, Ciprian Lauruk, Flaviu Ionescu, Pavel Nemeș, Ciprian Rebegea, Angelo Șimon, Nandor Meșter, Laurențiu Mureșan, Daniel Pop;
Rezerve: Rapolti Bela - David Vincze, Raul Ștef, Laurențiu Moldovan, Andrei Toma;
Antrenori: Andrei Estinca și Tiberiu Csik;

Rezultatele înregistrate în Liga 3, seria a V-a, etapa a VI-a:
Vineri, 14 octombrie:

CS Oşorhei 0 - 2 Unirea Jucu (0-2)
Metalurgistul Cugir 3 - 3 ACS Comuna Recea (2-2)
FC Bistriţa 2 - 1 Recolta Dorolţ (2-0)
Sâmbătă, 15 Octombrie:
CS Iernut - Sănătatea Cluj
Avântul Reghin - FC Zalău
Viitorul Ulmeni - AFC Hermannstadt
Unirea Dej - Gaz Metan Mediaş II
ASA Târgu Mureş II stă.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

1 comentariu

  • Link la comentariu Muresan Radu Muresan Radu 15 Octombrie 2016

    Este vorba de Andrei Muresan si nu de Laurentiu Muresan. E normal sa nu-l stiti bine deoarece fostul antrenor l-a folosit mai putin.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii