Născut pe 4 aprilie 1998, la Satu Mare, Moroz a evoluat sezonul trecut pentru AFC Odorheiu Secuiesc, echipă din Seria a V-a, a ligii a treia. În trecut, Moroz a apărat pentru LPS Satu Mare, FC Unirea Tășand și Luceafărul Oradea (Liga 2).
”Îmi doresc să am o evoluție cât mai bună și să ajut echipa să își atingă obiectivele propuse”, a declarat Sebastian Moroz după ce a semnat cu echipa din Giurgiu.
Portarul sătmărean ar putea debuta în poarta Astrei chiar în weekend, în prima etapă a sezonului 2021/2022, contra celor de la Metaloglobus București, sâmbătă, 31 iulie (ora 11:00).