Descoperă Țara Oașului alergând pe unele dintre cele mai faine cărări de la poalele Munților Gutâi.
Patrimoniul Țării Oașului organizează sâmbătă, 29 august, prima ediție a concursului de alergare montană Cărările Oașului – Trail&Run, un eveniment dedicat iubitorilor de alergare, drumeție și natură. Prima ediție îți propune o experiență autentică într-un ținut cu peisaje faine, misterioase, tradiții vii și oameni primitori.
Duminică, 30 august, organizatorii au pregătit o întâlnire cu Alin Useriu și Tibi Useriu, inițiatorii Via Transilvanica, alături de care sunteți invitați la o drumeție scurtă și la un dialog despre comunitate, natură și puterea drumurilor care unesc oamenii.
Traseele traversează păduri seculare, poieni, fânețe și culmi cu priveliști impresionante, oferind provocări și bucurii atât alergătorilor experimentați, cât și celor aflați la început de drum.
Indiferent dacă mergi pentru performanță, pentru mișcare sau pentru a petrece timp în natură alături de familie și prieteni, aici vei găsi un traseu potrivit și o atmosferă caldă și prietenoasă.
Pe parcursul celor două zile te așteaptă competiții, drumeții, voie bună și ocazia de a descoperi unul dintre cele mai sălbatice și autentice colțuri ale României.
Pe unde alergăm?
Toate traseele sunt concepute într-un mod echilibrat pe fiecare categorie, și traversează dealurile, pădurile și poienițele faine din zona turistică Luna-Șes (trackurile sunt luate direct din teren).
-
Semimaraton (23 km): Traseul complet, pe dealurile și prin pădurile de la sud de Negrești-Oaș — pentru alergători experimentați;
-
Cross (11 km): Buclă prin dealurile domoale de la marginea orașului, pentru participanți peste 16 ani;
-
Junior Cross (5 km): Aceleași poteci și păduri, traseu mai scurt, pentru copii și tineri între 10 și 16 ani;
-
Kinder Cross (2 km): Traseu ușor, aproape de start, pentru cei mai mici alergători, 5-10 ani;