Imprimă această pagină

Sătmăreanul Kompasz Gabriel, pe podium la concursul național "Scări pe Toaca"

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În perioada 18 - 20 iunie, ISU Neamț a fost gazda ediției a treia a concursului național "Scări pe Toaca", la care s-au înscris 97 de pompieri din IGSU și 24 inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă (AB, AG, AR, BC, BN, BT, BR, B-IF, BZ, CS, CJ, DB, GL, GJ, HR, MM, NT, PH, SB, SJ, SM, SV, TL și VN).

ISU Satu Mare a fost reprezentat de patru pompieri: plt. adj. Kompasz Gabriel, soldat Cuc Ioan Grigore, soldat Horotan Darius, soldat Rotar Cristian, toți din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Concurenţii, conform regulamentului, au avut de parcurs două probe, iar la final, plt. adj. Kompasz Gabriel s-a clast pe locul doi la grupa a III-a (peste 41 de ani).

isu satu mare scari pe toaca 1

Cursa Panaghia, care a constat în parcurgerea traseului Stațiunea Durau - Cabana Fântânele - Cușma Dorobanțului - Stânca Panaghiei - Cabana Meteo cu o lungime de aproximativ 7 km și diferența de nivel de aproximativ 1100 m. Concurenții au participat echipați în echipament sportiv cu încălțăminte adecvată tip trail-running, rucsac pentru transportul echipamentului individual capacitate 60 – 80 litri, necesar parcurgerii celei de-a doua probe din concurs (costumul de protecție pentru pompieri, bocanci unici, cască de protecție pentru intervenție la incendii cu vizor, mănuși de protecție pentru intervenție).

Scări pe Toaca a constat într-o singură urcare pe scara care asigură accesul către Vârful Toaca, care este compusă din 519 trepte, cu o înclinație de aproximativ 70 grade, pe o diferență de altitudine de aproximativ 100 metri. La această probă, concurenții au participat echipați în costumul de protecție pentru pompieri (NOMEX), bocanci unici, cască de protecție pentru intervenție la incendii cu vizor, mănuși de protecție pentru intervenție, aparat de respirat cu aer comprimat și butelie de aer (goală).

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii