smarald tennis club

Tenis de masă | CSM Victoria Carei atacă Superliga României cu patru campioane internaţionale

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Echipa feminină de tenis de masă a CSM Victoria Carei va evolua în Superliga României cu o echipă formată din patru campioane internaţionale şi două junioare promiţătoare provenind din pepeniera proprie.

Prezentarea echipei CSM Victoria Carei pentru sezonul 2022/2023 în Superliga României de fete:

FAZEKAS MARIA: multiplă campioană a Ungariei, participantă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (ultima prezenţă a fost în 2021 în Japonia), Liga Campionilor şi Europa Top 10. O adevărată legendă a tenisului de masă.

DARI HELGA: jucătoare născută şi formată în Carei, componentă a loturilor de cadeţi şi juniori a Ungariei, multiplă campioană de simplu, dublu, dublu mixt, cu echipa şi câştigătoare a Top 12 Ungaria, calificată de 2 ori la Europa Top 10, obţinând locul 7, clasarea pe locul 12 mondial în clasamentul juniorilor din 2021, participantă în Liga Campionilor 2021 şi 2022, componentă a lotului de senioare cu care va participa din 25 septembrie la Campionatul Mondial pe echipe din China. Este clasată pe locul 218 în clasamentul mondial al senioarelor.

BALINT BERNADETT: multiplă campioană atât în România cât şi în Ungaria, medaliată la campionatele europene de cadeţi şi juniori cu echipa României, componentă a lotului de senioare a Ungariei, vicecampionă cu echipa din Cehia şi pe locul secund la EURORE TROPHY GRAND FINAL 2022 în Havirov, respectiv locul întâi în Central European Superleague.

BEZEG REKA: campioană şi sportivă a echipei NOVI SAD din Serbia, componentă a loturilor de cadeţi şi junioare a Serbiei, participantă la Campionatele Europene de cadeţi şi juniori, unde a fost medaliată la echipe şi dublu în 2018, calificată la Europa Top 10 şi a fost legitimată patru sezoane în Superliga României, la Dumbrăviţa (Timiş).

RAD AYANA şi COMIATI ALEXANDRA: junioare din pepiniera proprie, participante la diverse competiţii naţionale şi internaţionale, Top 16 România, componente ale echipei CSM VICTORIA Carei atât în Divizia B cât şi în Divizia A.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii