Imprimă această pagină

Ministrul Sportului a anunțat că elevii ar putea avea mai multe ore de sport la școală, începând de anul viitor

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Elevii ar putea avea mai multe ore de sport din anul școlar 2022-2023, a spus ministrul Eduard Novak, la Europa FM.

Creșterea numărului de ore din programă va fi prevăzută în stratagia națională pentru sport, care va fi gata în această primăvară, după un an și jumătate de la inițierea planului, a mai spus ministrul Sportului.
Potrivit acestuia, peste trei ani, elevii ar trebui să facă săptămânal cinci ore de sport la școală. De asemenea, diversitatea de sporturi care se vor putea face la școală va fi mai mare.

”Din 2023, după părerea mea, văd așa, să avem o creștere de la două ore la trei ore, din 2024 să avem iarăși un plus și tot așa. Trebuie să ne gândim și la construcția infrastructurii și ce sporturi vom face în școli”, a spus Novak.

Ministrul atrage atenția că românii sunt cei mai sedentari din Europa, ”predispuși la obezitate, cei mai obezi, nu facem sport în școală și avem performanță din ce în ce mai puțină. La noi, în sportul în școală practicăm doar 3 sporturi: atletism, gimnastică și joc, iar în țările nordice sau în țările unde situația este puțin mai diferită, acolo se practică 6-8 sporturi”

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii