Box | La Satu Mare a avut loc întâlnirea regională Nord-Vest a boxului românesc

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Astăzi, în sala de conferințe de la Taberele Școlare din Satu Mare a avut loc întâlnirea regională Nord-Vest a boxului românesc la care au participat peste 35 de invitați din județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Bistrița Năsăud și Cluj.

Alături de reprezentanții regionali, la întâlnire a participat și conducerea centrală a FRB, președintele Federație Române de Box - Vasile Câtea, Secretarul General FRB - Daniel Ion și Secretarul Federal - Dorel Simion, dar și Florin Mulcuțan - coordonator centru regional, președintele Asociației Județene de Box Satu Mare - Viorel Plosca și directorul DJST Satu Mare - Adrian Ardelean. În cadrul întâlnirii regionale s-au dezbătut problemele cu care se confruntă cluburile în activitatea sportivă și administrativă de zi cu zi, dar și programul Federației prin care se dorește să se vină cât mai aproape de ceea ce înseamnă boxul în cele opt regiuni geografice

  •  ”Scopul acestei întâlniri a fost dezbaterea programului Federației Române de Box prin care se dorește să se vină cât mai aproape de ceea ce înseamnă boxul în cele opt regiuni geografice. Încercăm să transferăm o parte dintre atribuții și activități către aceste organizații regionale, care nu au stat juridic, însă sunt o asociere de bună voie și ne dorim să funcționeze sub formă de minifederații prin care să-și dezvolte programele cu arbitrii, cu antrenorii și cu sportivii, dar și un sistem competițional (…) Sunt sigur că cei mai câștigați vor fi sportivii, dar și baza de selecție se va mări, pentru că nu doar boxul, ci sportul în general, are o bază de selecție foarte limitată. Mă bucur că au fost prezenți la Satu Mare reprezentanți ai celor șase județe arondate reginuii NV, dar și antrenori, arbitri, instructori din zonă”, a declarat președintele Fedreație Române de Box - Vasile Câtea.
  • ”A fost o întâlnire importantă pentru noi pentru că în zona aceasta avem 34 de membri afiliați, care sperăm să ne fie colaboratori. Au fost foarte utile discuțiile de aici și sperăm că vor duce la realizarea unui proiect viabil pe termen lung ”care să ne întoarcă în timp”, la nivelul anilor 2000 când aveam 10 boxeri calificați la Olimpiada de la Sydney”, a spus Secretarul General FRB - Daniel Ion.
  •  ”Boxul este un sport individual care se face în echipă. La București am avut prima întânire, la Satu Mare este a doua și vom merge în fiecare regiune pentru că ne dorim să dezvoltăm boxul și să redevenim ceea ce am fost la nivel european și mondial”, a declarat Dorel Simion.
  • ”Prin acest al Federației Române de Box văd un start bun pentru lansarea multor sportivi din zona noastră, deoarece va crește competitivitatea interjudețeană și vom putea trimite sportivi la Centrele Olimpice și loturile naționale”, a transmis președintele Asociației Județene de Box Satu Mare - Viorel Plosca.
  • ”DJST Satu Mare are o relație foarte bună cu boxul sătmărean și cel național, iar de curând am amenajat o sală de box cu tot ceea ce este necesar sportivilor pentru antrenamente”, a declarat directorul DJST Satu Mare - Adrian Ardelean.

box intalnire nv satu mare1

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii