Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Amalia Tătăran trage la etapa de Cupă Mondială din Dubai Foto: Federația Română de Scrimă

Amalia Tătăran trage la etapa de Cupă Mondială din Dubai

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sezonul 2017-2018 al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin programează la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică (4-6 mai), etapa de la Dubai.

Pe planșele din Emiratele Arabe Unite și-au anunțat prezența 191 de sportive din întreaga lume, care vor concura atât la individual, cât și la echipe.
România va fi reprezentată la Dubai de patru sportive: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CSU Craiova), Amalia Tătăran (CS Dinamo) și Maria Udrea (CSA Steaua). Antrenor: George Epurescu.
Programul celor trei zile de concurs de la Dubai este următorul:
VINERI, 4 MAI 2018
Ora 8:00 – calificări probă individuală;
SÂMBĂTĂ, 5 MAI 2018
Ora 8:00 – tabloul de 64;
Ora 11:00 – tabloul de 32;
Ora 17:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 6 MAI 2018
Ora 8:00 – start probă pe echipe;
Ora 15:00 – finala mică;
Ora 16:00 – finala mare.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, este Grand Prix-ul de la Cali (Columbia), din perioada 25-27 mai 2018.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii