Sătmăreanca Simona Pop, portdrapelul României la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a stabilit ca spadasina Simona Pop, componentă a echipei de spadă care a cucerit titlul olimpic la Rio 2016, să poarte drapelul României la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice.
Așa cum s-a intamplat la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, pentru a fi portdrapel au fost nominalizați sportivii care au obținut cele mai bune performanțe de-a lungul competiției.
În vârstă de 27 de ani, Simona Pop este de câțiva ani una dintre componentele de bază ale echipei de spadă. Ea are în palmares două titluri europene cu echipa, în 2014 la Strasbourg și în 2015 la Montreux, plus încă două medalii continentale, argint cu echipa în 2013 la Zagreb și bronz la individual în 2015 la Montreaux, la care se adaugă două medalii mondiale, argint în 2015 la Moscova și bronz în 2013 la Budapesta.
Ceremonia de închidere va avea loc duminică noaptea spre luni dimineață, la ora 02:00, pe stadionul Maracana. Evenimentul se anunță unul spectaculos, organizatorii anunțând o petrecere de neuitat, inspirată de carnavalul Brazilian cu dans și muzică. Invitatul de seamă al organizatorilor este starul norvegian Kygo, producător, compozitor și DJ.
Sursa: cosr.ro

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii