România (locul 21 în clasamentul mondial) va întâlni pentru a 15-a oară Uruguay (locul 17 mondial), care a devenit un adversar de tradiție. Ultima partidă dintre Stejari și Los Teros a avut loc anul trecut, în noiembrie, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, când Uruguay s-a impus cu 23-21. Până acum, cele două echipe s-au întâlnit de 14 ori, România impunându-se în nouă dintre acestea, o partidă terminându-se la egalitate, iar patru fiind câștigate de sud-americani.
În ceea ce privește meciul de sâmbătă, staff-ul tehnic a stabilit echipa care va intra pe teren. Astfel se vor afla în fața debutului pentru România, cinci jucători, doi în Primul XV, Ștefan Cojocariu și Alexandru Harasim și trei pe banca de rezerve Lukas Mitu, Toma Mîrzac și David Rafael Florea Jilăveanu. Căpitanul echipei este Cristi Boboc.
Față de partida cu Chile sunt 7 schimbări în primul XV, cu Hartig și Crețu începând în prima linie, cu Strătilă în linia a treia, în timp ce pe treisferturi vor fi în teren, din primul minut Bocăneț, Cojocariu, Bucur și Harasim. Vă reamintim că în urma meciului cu Chile, Alin Conache, Ovidiu Neagu și Toni Mfatei au devenit indisponibili din motive medicale, iar Ștefan Buruiană a fost suspendat pentru două meciuri, în urma cartonașului roșu primit.
”Suntem evident dezamăgiți de rezultatul meciului cu Chile, însă dincolo de scor, am pierdut patru jucători în timpul acestui meci pe lângă cei care sunt acasă. Am jucat acel meci cu o echipă fără prea multă experiență, dar nu trebuie să fie o scuză. Este puțin dezamăgitor pentru că pentru mine scorul a fost destul de mare împotriva unei echipe care joacă calificări pentru Cupa Mondială în 2-3 săptămâni. Am simțit diferențele de pregătire, am venit aici fără mulți dintre jucătorii noștri importanți, știam la ce să ne așteptăm. Am venit aici să jucăm cu echipe care joacă calificările la Cupa Mondială, noi am avut o săptămâna de pregătire, însă dăm totul cu echipa pe care o avem, băieții fac tot posibilul. Eu sper să jucăm un meci mult mai bun cu Chile. Nu mă concentrez pe tabelă, pentru mine, cel mai important lucru este spiritul echipei și ceea ce aducem în joc”, a declarat David Gérard, antrenorul României.














