În anul Centenarului, Rapid reînființeaza secția de rugby 

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

CS Rapid anunță reînființarea secției de rugby. Începând din august o echipă de seniori va fi înscrisă în Liga Națională de Rugby, Cupa României și Campionatul Național de Rugby 7, dar și cu o echipă de juniori U20.

Dincolo de prezența în prima divizie de rugby, CS Rapid își propune să acorde o atenție deosebită dezvoltării echipei de juniori, segment unde în trecut s-au obținut rezultate de excepție. 

“Rugby-ul este un sport cu o istorie bogată și cu o tradiție puternică printre rapidiști, iar reînființarea echipei de rugby la CS Rapid reprezintă o reafirmare a valorilor și a tradițiilor pe care clubul nostru le promovează. Suntem încrezători că principiile fundamentale ale rugby-ului, sportivitatea, camaraderia, spiritul de luptă, cinstea și corectitudinea, se vor regăsi în atitudinea și comportamentul jucătorilor noștri atât în teren, cât și în afara acestuia. Ne propunem să construim un mediu în care jucătorii să se dezvolte și să-și atingă potențialul maxim. Prin antrenamente intense și strategii de joc bine puse la punct, ne dorim să atingem performanțe de top pe plan național și internațional.

Țin foarte mult la acest proiect, mai ales pentru că în primii ani vrem să devenim un reper în ceea ce înseamnă dezvoltarea de jucători pentru echipele naționale. Proiectul are în vedere mai ales jucători români U23 pe care să îi creștem, pentru marea performanță, în spiritul Giuleștiului. Suntem încrezători că rugby-ul giuleștean, renăscut, va aduce succes jucătorilor si bucurie suporterilor noștri devotați. În calitate de club centenar, suntem hotărâți să continuăm să creștem și să evoluăm”, Bogdan Vasiliu, Director General CS Rapid

Cel mai prolific antrenor de rugby al României la nivel de juniori, Vasile “Mao” Constantin, a lucrat 30 de ani în Giulești, din 1966 până în 1996, unde a șlefuit talente, a format caractere și a cucerit titluri naționale cu Rapid și Locomotiva, echipe tutelate de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor. De la juniorii Rapidului a plecat Marin Ionescu, unul dintre marii jucători ai României, autorul celebrului eseu de la Cardiff din octombrie 1979. Tot la Rapid a făcut carieră, atât ca jucător, cât și ca antrenor, celebrul George Tudor “Ahoe”, cel de numele căruia se leagă una dintre cele mai celebre lozinci scandate de suporterii Rapidului în ultimii 40 de ani.

Momente de referință ale rugby-ului giuleștean 

În anii ’60, pe lângă Grivița, se înființează, la nivel de juniori, echipa de rugby Rapid. Mai târziu apare și cea de seniori, condusă în perioada de început de regretatul Gheorghe Parcalabescu.

În 1976, Vasile “Mao” Constantin înființează Locomotiva, cel mai prolific club de rugby la nivel de juniori din istoria României.

În 22-23 decembrie 1989 mor în timpul Revoluției din decembrie 1989, rugbyștii rapidiști Petre Astafei, Florin Butiri și Bogdan Stan.

Toate entitățile sportive menționate mai sus au avut același numitor comun: Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor, care le-a susținut inclusiv financiar.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii