Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Rugby | România, victorie cu Belgia în etapa a patra a Rugby Europe Championship Foto: Facebook/romanian rugby federation

Rugby | România, victorie cu Belgia în etapa a patra a Rugby Europe Championship

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pe stadionul Gloria din Buzau, Stejarii au invins Belgia cu rezultatul de 62-12, intr-o partida contand pentru etapa a 4-a din cadrul Rugby Europe International Championship, criteriu de calificare la Cupa Mondiala, echipa noastra reusind un total de opt eseuri in urma unui joc pe care l-a controlat cu autoritate.

Debutul partidei a fost unul echilibrat cu Belgia avand posesia, insa dupa o prima patrundere in 22-ul advers, Stejarii, gratie fortei pachetului de inaintare au deschis scorul, presiunea acestuia ducand la un eseu de penalizare. A urmat o actiune frumoasa pe traseul Catalin Fercu-Kuselo Moyake, insa cel care avea sa inscrie a doua incercare a fost Jack Umaga si in minutul 18 scorul devenise 12-0 in favoarea Stejarilor.
Tot inaintarea noastra si-a adus aportul la cea de-a treia finalizare in terenul de tinta advers, autorul reusitei fiind capitanul Stelian Burcea. La cateva minute distanta Kuselo Moyake a majorat diferenta dupa o frumoasa actiune purtata la mana. A venit insa cartonasul galben vazut de Ionel Badiu si Benjamin Cocu a redus diferenta.
Sebastian Guns a ratat transformarea incercarii belgienilor astfel ca rezultatul primei reprize l-a stabilit Valentin Calafeteanu care a concretizat o lovitura de pedeapsa, dupa primele 40 de minute avantajul Stejarilor fiind de 29-5, iar punctul bonus asigurat inca de la jumatatea acestei primei parti a partidei.

Dupa reluare, Stejarii au inceput in forta si intr-un interval de 15 minute si-au trecut in cont alte trei incercari. A fost mai intai un eseu de penalizare, apoi Kuselo Moyake a izbutit dubla personala pentru ca Ionut Dumitru sa depaseasca defensiva belgienilor in stilul sau caracteristic. Catalin Fercu a concretizat doar una din cele doua tentative de tinta avute la dispozitie insa scorul devanise 55-5.
Diferenta a fost majorata de Ionel Badiu, un eseu transformat de Florin Vlaicu, intrat din postura de rezerva. A venit si randul belgienilor sa evolueze in inferioritate numerica, pe banca pedepselor fiind trimis James Pearse, iar Stejarii au beneficiat de un al treilea eseu de penalizare, superioritatea inaintarii noastra spunandu-si din nou cuvantul.
Ultima incercare a partidei a fost reusita de Ervin Muric, chiar si in aceste conditii Stejarii obtinand o victorie la scor si un moral bun inaintea partidei din ultima etapa a Rugby Europe International Championship in care vor intalni la Tbilisi, echipa Georgiei.

Rugby Europe Championship | România 62 - 12 Belgia (29-5)

Stadion: Gloria Buzău;
Arbitri: Sam Grove White, Keith Allen, Graeme Orminston (Scoția);
Marcatori: Eseu de penalizare-3, Umaga-e, Burcea-e, Moyake-e, I.Dumitru-e,Badiu-e, Calafeteanu-2tr,lp, Fercu-tr, Vlaicu-tr / Cocu-e, Muric-e, Vassart-tr;
Cartonașe galbene: Badiu / Pearse;
România: 1. Ionel Badiu (Timisoara Saracens), 2. Eugen Capatana (Timisoara Saracens), 3. Alexandru Tarus (Sale Sharks), 4. Johan Van Heerden (CSM Bucuresti), 5. Valentin Poparlan (Timisoara Saracens), 6. Andrei Gorcioaia (Massy), 7. Kuselo Moyake (Steaua Bucuresti), 8. Stelian Burcea (CSM Bucuresti), 9. Valentin Calafeteanu (CSM Bucuresti), 10. Jack Umaga (Timisoara Saracens), 11. Ionut Dumitru (Steaua Bucuresti), 12. Sione Fakaosilea (Stiinta Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM Bucuresti), 14. Marius Simionescu (Timisoara Saracens), 15. Catalin Fercu (Timisoara Saracens);
Rezerve: 16. Andrei Radoi (Timisoara Saracens), 17. Constantin Pristavita (Stiinta Baia Mare), 18. Alexandru Gordas (Steaua Bucuresti), 19. Adrian Motoc (Racing 92), 20. Razvan Ilisescu (Blagnac), 21. Florin Surugiu (Steaua Bucuresti), 22. Robert Neagu (Steaua Bucuresti), 23. Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti);

Belgia: 1. Lucas Sotteau (Aubenas-Vals), 2. Alexis Cuffolo (Coq Mosan),3. James Pearse (Edinburgh Academics), 4. Tom Herenger (Limoges), 5. Sven D’Hooghe (Montauban), 6. Gillian Benoy (Dendermonde), 7. Amin Hamzaoui (Narbonne), 8. Maxime Temmerman (ASUB Waterloo), 9. Oliver Claxton (Old Elthamians), 10. Sébastien Guns (ROC Ottignies), 11. Ervin Muric (Hartpury College), 12. Florian Piron (ES Catalane), 13. Benjamin Cocu (ROC Ottignies), 14. Thomas Wallraf (Nevers), 15. Craig Dowsett (C)(Old Albanians RC);
Rezerve: 16. Thomas Dienst (ROC Ottignies), 17. Romain Pinte (ROC Ottignies), 18. Tuur Moelants (ASUB Waterloo), 19. Keran Caro (La Hulpe), 20. Louis Debatty (Soignies), 21. Isaac Montoisy (Soignies), 22. Antoine Vassart (La Hulpe), 23. Adelin Mehrez (RC Soignies).


Stejarii mai au de jucat un meci, cu Georgia, duminică, 18 martie, la Tbilisi.
Stejarii se pot califica la Cupa Mondială din Japonia în urma rezultatelor obţinute în sezonul 2017-2018, cumulat, astfel:
- dacă ocupă primul loc în Rugby Europe Championship 2017/2018;
- dacă se clasează pe locul doi în Rugby Europe Championship, 2017/2018 după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială din Anglia;
- dacă se clasează după echipa calificată direct şi se impune într-un meci cu Portugalia, câştigatoarea Rugby Europe Trophy şi apoi în barajul tur-retur cu Samoa;
- dacă se impun în turneul de recalificare din noiembrie la care vor mai participa Canada, o echipă din Africa şi una din Asia sau Oceania.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii