banner energy kardio club

Judo | Argint pentru frații Ilie cu echipa României, la Campionatul Balcanic

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Frații Antonio Ilie și George Ilie, legitimați la CSM Olimpia Satu Mare, au făcut parte din echipa României la Campionatul Balcanic de Judo - seniori, desfășurat în acest sfârșit de săptămână la Tirana (Albania), contribuind la o nouă performanță importantă pentru judo-ul sătmărean.

Cei doi judoka sătmăreni au cucerit medalia de argint în competiția pe echipe, după un parcurs remarcabil. În sferturile de finală, România a învins Turcia cu scorul de 4–2, iar în semifinale a eliminat reprezentativa țării gazdă, Albania, cu același scor. În finală, tricolorii au fost învinși de Muntenegru, scor 1–5, încheind competiția pe poziția secundă.

În concursul individual, Antonio Ilie s-a clasat pe un meritoriu loc 5, în timp ce George Ilie nu a reușit să intre în zona punctelor.

Pregătirea celor doi judoka este coordonată de antrenorul Marian Halas, a cărui activitate contribuie constant la rezultatele obținute de sportivii clubului atât pe plan național, cât și internațional.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii