Pauza de două săptămâni din Campionatul Național de Junioare 3 nu a fost de bun augur pentru handbalistele de la LPS Satu Mare, care au fost învinse ieri de SHCS Farcașa la o diferență de 27 de goluri, 24-51. De altfel, este a doua cea mai drastică înfrângere suferită în acest sezon competițional de echipa pregătită de Alin Pop, după ce în urmă cu două etape a fost învinsă, tot pe teren propriu, de Marta Baia Mare (9-42).
Maramureșencele au condus din primul până în ultimul minut al jocului, până la pauză marcând de două ori mai multe goluri decât sătmărencele, 12-24, iar la final s-au impus cu scorul de 51-24.
Golurile echipei sătmărene au fost marcate de șase jucătoare, TARCAN Daria și PETRIC Ilinca, cu câte 9 goluri, fiind cele mai bune marcatoare ale echipei și ale jocului, ANDRONACHE Antonia și BARBULESCU Mara au marcat câte 2 goluri, iar PLETH Madalina și PETRIC Anastasia au înscris câte un gol.
În schimb, pentru SHCS Fărcașa au marcat 13 dintre cele 16 jucătoare trecute pe foaia de joc. Cele mai bune marcatoare ale oaspetelor au fost DRAGOS Daria și GHIMAN Riana, ambele cu câte 8 reușite.
În ultima etapă a sezonului regular, LPS Satu Mare va juca în deplasare la liderul seriei ACS KKS Camin 1.
Program Junioare 3 | Seria N | Etapa 17:
Joi, 12 martie:
-
LPS Satu Mare 24-51 SHCS Fărcașa (12-24)
-
CS AS Alexandru Csepreghi B 17-27 CS AS Alexandru Csepreghi A (6-16)
Vineri, 13 martie:
-
ACS Inovativ Negrești - ACS KKS Cămin 2
Sâmbătă, 14 martie:
-
CSM Olimpia Satu Mare - ACS KKS Cămin 1
-
ACS Atletik Satu Mare - Marta Baia Mare
Clasament Junioare 3 | Seria N:
-
ACS KKS Cămin 1 (477-243) 30p
-
Marta Baia Mare (468-253) 30p
-
LPS Satu Mare (513-432) 24p
-
SHCS Fărcașa (458-360) 20p*
-
ACS KKS Cămin 2 (395-320) 18p
-
CSM Olimpia Satu Mare (391-312) 12p*
-
CS AS Alexandru Csepreghi A (320-409) 12p
-
CS AS Alexandru Csepreghi B (251-368) 7p*
-
ACS Inovativ Negrești (258-483) 4p
-
ACS Atletik Satu Mare (183-534) 2p
Penalizări:
*CS AS Alexandru Csepreghi B (-1p nerespectare cerințe vârstă)
*SHCS Farcașa 2022 (-2p nerespectare cerințe vârstă)
*CSM Olimpia Satu Mare (-2p nerespectare cerințe vârstă)