Sâmbătă și duminică, cele trei echipe ale CSM-ului sătmărean au pierdut meciurile disputate în cadrul Campionatelor Naționale de junioare 1, 2 și 3.
Sâmbătă, junioarele 3, pregătite de KIBEDI Albert, LUCACI Denes și NAGY Florian au fost învinse la o diferență de patru goluri, 32-36, de LPS Satu Mare, iar duminică, junioarele 2, pregătite de Ciprian Mărieș au pierdut la o diferență de 23 de goluri, 52-29, în deplasare la Gloria Bistrița, junioarele 1, pregătite tot de Ciprian Mărieș, fiind învinse de AHC Valeria Motogna Zalău cu scorul de 42-40.
Junioarele 3 ocupă locul 4 în clasamentul Seriei N, cu 14 puncte, Junioarele 2 ocupă penultimul loc în clasamentul Seriei H, cu doar 2 puncte și cea mai slabă apărare din serie (256/368), iar junioarele 1 sunt pe locul 4, cu 5 puncte și asemeni colegelor mai mici au cea mai slabă apărare din Seria E.