Echipa naţională de handbal feminin a fost învinsă duminică, la Debrecen, de reprezentativa Ungariei, scor 37-29 (20-15), în penultimul meci al grupei principale I a Campionatului European. Ungaria s-a calificat fără înfrângere în semifinale, iar România a coborât pe locul 5 în clasamentul grupei.
Pentru România au marcat Ostase 6 goluri, Stoica 5, Seraficeanu 5, Boiciuc 4, Bazaliu 3, Necula 2, Hrozav 2, Bors 1, Gogîrlă 1, iar din echipa Ungariei s-au remarcat Klujber 10, Gyori-Lukacs 5.
Ungaria a bifat a 9-a victorie din 11 partide în care a întâlnit România la Europene.
Tot duminică, în grupa I s-a mai jucat meciul dintre Muntenegru – Polonia 30-28, iar în ultima dispută a zilei, Franța a învins Suedia cu 31-27.
România va juca ultimul meci din grupa I marţi, cu Polonia (16.30), iar înaintea acestei partide are 2 puncte în clasament.
În grupa II s-au calificat echipele Norvegia, Olanda, Danemarca, Elveţia, Slovenia, Germania.
Primele două clasate în ambele grupe vor juca în semifinalele din 13 decembrie, urmate de finalele pentru medalii, în 15 decembrie.
Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, fiind prima ediţie cu 24 de echipe la start. Meciurile din grupele principale se joacă la Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.