Handbal | România a învins și în retur Portugalia și s-a calificat pentru a 26-a oară la Campionatul Mondial Foto: Facebook/Sportul Ilustrat

Handbal | România a învins și în retur Portugalia și s-a calificat pentru a 26-a oară la Campionatul Mondial

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Echipa naţională de handbal feminin a României a învins şi miercuri, la Paredes, reprezentativa Portugaliei, scor 28-24 (13-8), în manşa retur din faza play-off a Campionatului Mondial din 2023 şi s-a calificat la turneul final, pentru a 26-a oară în istorie.

În meciul tur, tricolorele s-au impus la scor, cu 35-20 (19-12), iar cu dubla victorie obţine calificarea la turneul final al Campionatului Mondial.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Santiago 5 goluri, Rodrigues 4, pentru Portugalia, respectiv Ostase 5 goluri, Pintea 4, Laslo 4, pentru România.

Celelalte echipe europene calificate din play-off sunt Ucraina, Cehia, Germania, Slovenia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Polonia, Spania.

handbal feminin portugalia romania play off 1

Campionatul Mondial va avea loc în premieră în trei ţări, Danemarca, Suedia şi Norvegia, între 29 noiembrie – 17 decembrie, cu 32 de echipe naţionale la start.

Europa are 16 locuri alocate, iar şase dintre acestea au fost ocupate direct de echipele naţiunilor gazdă, cărora li s-au alăturat Muntenegru, Franţa şi Olanda, în urma clasărilor la CE2022.

România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, iar în 2023 va fi pentru a 26-a oară.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii