Handbal feminin | Campioana europeană Norvegia a câştigat şi titlul mondial, după ce a învins campioana olimpică Franţa

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Campioana europeană la handbal feminin, Norvegia, a câştigat, duminică, şi titlul mondial, după finala cu campioana olimpică Franţa, scor 29-22 (12-16). În finala mică, Danemarca s-a impus în faţa gazdei turneului final, Spania, cu scorul de 35-28 (16-13).

Medalia de aur a Campionatului Mondial din Spania a fost trecută în contul Norvegiei, care a dispus de Franţa, campioana olimpică, aflată la conducere doar în prima repriză a finalei. Norvegia a câştigat al patrulea titlu mondial, trei dintre ele câștigate după finale cu Franța.

România a încheiat Campionatul Mondial din Spania pe locul 13, deşi a avut ca obiectiv oficial o clasare în primele 10 locuri.

Tricolorele au jucat şase partide la CM din Spania, iar rezultatele înregistrate sunt: 39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazakhstan şi 22-33 cu Norvegia (grupa preliminară C), 30-31 cu Olanda, 43-20 cu Iran şi 30-34 cu Suedia (grupa principală II). Centrul Cristina Laslo (Minaur Baia Mare) a fost cea mai bună marcatoare tricoloră, cu 34 de goluri în şase partide.

Echipa României a bifat a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile.

La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia.

România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

Clasament final CM din Spania: 1. Norvegia, 2. Franţa, 3. Danemarca, 4. Spania, 5. Suedia, 6. Brazilia, 7. Germania, 8. Rusia, 9. Olanda, 10. Ungaria, 11. Japonia, 12. Serbia, 13. România, 14. Coreea de Sud, 15. Polonia, 16. Austria, 17. Slovenia, 18. Croaţia, 19. Cehia, 20. Puerto Rico, 21. Argentina, 22. Muntenegru, 23. Congo, 24. Kazakhstan, 25. Angola, 26. Slovacia, 27. Tunisia, 28. Camerun, 29. Paraguay, 30. Uzbekistan, 31. Iran, 32. China.

Campioana mondială din 2021 este automat calificată la turneul final al CM din 2023.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii