Liga 4 | Victorie muncită pentru Olimpia MCMXXI cu Dacia Medieșu Aurit

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În această dimineață, de la ora 10:00, Olimpia MCMXXI Satu Mare a obținut o victorie muncită, 4-2, în fața celor de la Dacia Medieșu Aurit.

La meciul disputat pe Stadionul Olimpia - ”Daniel Prodan” am avut parte și de o revenire ”în iarbă” a vicepreședintelui AJF Satu Mare, Costică Por, care, din lipsa arbitrilor, a fost nevoit să revină ”la linie”, după o pauză de șapte ani.

Jocul disputat în cadrul etapei a șasea din Seria B a ligii a patra sătmărene a fost echilibrat, cele două echipe trecând alternativ la conducere pe tabela de marcaj, însă pe final sătmărenii au fost mai eficienți și au marcat de două ori în ultimele minute de joc.

Oaspeții au deschis scorul după 20 minute de joc, prin Sorin Balog, iar căpitanul Olimpiei, Călin Turșuc, a egalat după cinci minute și a stabilit scorul pauzei, 1-1. În startul reprizei secunde, Resende Kennedy a adus pentru prima dată Olimpia în avantaj, 2-1, însă oaspeții au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj cu un sfert de oră înainte de finalul jocului, prin Ionuț Silaghi, 2-2, și meciul părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate. În ultimele minute de joc, intrați de pe bancă, Sorin Grigoraș și Lakatos Istvan au marcat câte un gol pentru Olimpia și au adus adus astfel a șasea victorie consecutivă pentru sătmăreni, care îi menține pe primul loc în Seria A.

Etapa viitoare, Olimpia va juca în deplasare la AS Livada, iar Dacia Medieșu Aurit va primi vizita celor de la Turul Micula.

Liga 4 | Seria A | Etapa 6 | Olimpia MCMXXI Satu Mare 4 - 2 Dacia Medieșu Aurit (1-1)

Marcatori: Călin Turșuc, Resende Kennedy, Sorin Grigoraș, Lakatos Istvan / Sorin Balog, Ionuț Silaghi;

Arbitri: Ovidiu Mazilu, Claudiu Matei, Costică Por;

Observator: Eugen Halici;

Olimpia MCMXXI Satu Mare: Vlăduț Duca - Robert Chifor, Călin Turșuc (cpt.), Nagy Leonard, Gheorghe Filimon, Resende Kennedy, Răzvan Vonet, Denis Chivari, Mihai Sician, Sergiu Pop, Srepler Erich;

Rezerve: Adrian Crișan - Bogdan Ile, Florin Puți, Alin Lung, Paul Bonta, Lakatos Istvan, Sorin Grigoraș;

Antrenor: Nelu Donca;

Dacia Medieșu Aurit: Adrian Mezei -  Vasile Varga (cpt.), Varga Istvan, Lucian Sunea, Adrian Varga, Sorin Balog, Vlad Marton, Paul Maxim, Marcel Roman, Ionuț Silachi, Sorin Varga;

Rezerve: Balogh Jozsef, Gyapjas Elemer, Torok Marian;

Antrenor: Vasile Robaș;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Ultima modificare Duminică, 29 Septembrie 2019 12:36

Lasă un comentariu

energy kids

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. L 4A
  2. L 4B
  3. L 4C
  4. Liga 5A
  5. Liga 5B
Team
Played Points
1 Talna Oraşu Nou 12 33
2 Olimpia MCMXXI Satu Mare 12 31
3 Energia Negreşti 12 28
4 Turul Micula 12 26
5 Speranța Halmeu 12 19
6 Dacia Medieşu Aurit 11 18
7 Voinţa Turţ 12 16
8 Victoria Apa 12 16
9 Voinţa Lazuri 12 8
10 Sportul Botiz 12 8
11 AS Livada 12 4
12 Venus Dumbrava 11 0
Team
Played Points
1 Recolta Dorolţ 11 33
2 Crasna Moftinu Mic 10 27
3 Unirea Păulești 11 27
4 FC Unirea Tăşnad 11 20
5 Voinţa Doba 11 16
6 Someşul Oar 11 14
7 Luceafărul Decebal 11 12
8 Ştiinţa Beltiug 11 8
9 Cetate Ardud 11 8
10 Voinţa Babţa 11 5
11 Viitorul Vetiş 11 2
12 Someşul Odoreu 0 0
Team
Played Points
1 CSM Victoria Carei 16 46
2 CSM Satu Mare 13 37
3 AS Căpleni 16 37
4 Stăruinţa Berveni 16 30
5 Recolta Sanislău 16 27
6 Fortuna Căpleni 16 24
7 Viitorul Lucaceni 16 20
8 Schwaben Kalmandi Cămin 15 20
9 Frohlich Foieni 14 16
10 Schamagosch Ciumeşti 15 14
11 Victoria Tiream 15 13
12 Real Andrid 15 12
13 AS Ghenci 15 7
14 Unirea Pişcolt 16 5

global

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii