Începutul de an a adus schimbări majore la FC Unirea Tășnad. Astfel, odată cu venirea noii conduceri tehnice, la echipă au fost transferați mai mulți jucători de la echipe din liga a treia: Laurențiu Caba (Olimpia MCMXXI Satu Mare), Denis Matei (Minaur Baia Mare), Fila Karoly (ACS Diosig Bihardiószeg), Calvin Candea (Minaur Baia Mare), Laurențiu Achim (Minaur Baia Mare), Ionuț Zvunca (CSM Olimpia Satu Mare).
”Suntem încântați să vă anunțăm semnarea primelor contracte din acest sezon, din partea următorilor jucători:
1. Caba Laurențiu - fundaș/mijlocaș defensiv, fostul căpitan al echipei FC Olimpia Satu Mare (născut în 2004);
2. Matei Denis - mijlocaș central, provenind de la Minaur Baia Mare (născut în 2003);
3. Fila Karoly - portar, venit de la ACS Diosig (născut în 1996);
4. Calvin Candea - atacant, transferat de la Minaur Baia Mare (născut în 2007);
5. Achim Laurențiu Ionuț - fundaș, provenind de la Minaur Baia Mare (născut în 2005);
6. Zvunca Ionuț - mijlocaș, transferat de la CSM Olimpia Satu Mare (născut în 2006);
În următoarele zile, vom prezenta și ceilalți jucători, în ordinea semnării contractelor.
Le urăm un călduros bun venit în familia „UNIREA TĂȘNAD” celor menționați și le dorim mult succes pe parcursul acestui sezon!”, este mesajul transmis de echipa tășnădeană.