banner energy kardio club

Liga 4 Elite | Sportul Botiz a început pregătirile pentru noul sezon. Noutățile și obiectivele echipei pregătite de Dan Gavrilescu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Chiar dacă mai este mult timp până la startul noului sezon competițional, echipa Sportul Botiz s-a reunit la sfârșitul acestei săptămâni în vederea pregătirii noului sezon al Ligii de Elită Sătmăreană.

Într-o atmosferă plină de entuziasm și dorință de performanță, la prima ședință de pregătire condusă de antrenorul Dan Gavrilescu au fost prezenți 19 jucători din lotul de 25 de jucători, semn că angrenajul echipei începe să se pună în mișcare.

Printrele noutățile importante ale echipei am remarcat venirea a trei jucători, Aspru Răzvan (Recolta Dorolt), Vonet Răzvan și Tursuc Călin (ambii de la Talna Orașu Nou), în prezent, se așteaptă oficializarea actelor de transfer, după care acești jucători vor putea face parte cu drepturi depline din lotul echipei. De asemnea, în această perioadă se poartă discuții cu un club privat pentru formarea echipei de juniori A1.

Cu toate acestea, antrenorul echipei își dorește să completeze lotul cu încă 2-3 jucători pentru a avea un lot competitiv și bine echilibrat. Discuțiile sunt în desfășurare, iar în perioada următoare se speră să se materializeze transferurile dorite.

Referitor la plecări, până în acest moment nu au fost înregistrate, însă Dan Gavrilescu ne-a declarat că în următoarele două săptămâni va definitiva lotul și că în acest interval de timp toți jucătorii au șansa să demonstreze că merită să rămână în proiectul echipei Sportul Botiz. 

În privința pregătirii fizice și a creării relațiilor de joc, echipa va efectua două antrenamente săptămânal. Aceste antrenamente se vor axa preponderent pe pregătirea fizică a jucătorilor și pe consolidarea tacticii de joc. Astfel, se urmărește îmbunătățirea performanțelor individuale și colective ale echipei.

În următoarea perioadă, Gavrilescu a stabilit cinci partide amicale pentru a-și testa forțele înaintea începerii sezonului oficial. Aceste partide reprezintă o oportunitate pentru jucători de a-și demonstra calitățile și a dobândi experiență înaintea competițiilor oficiale.

  • 28 iulie: Sportul Botiz - FC Olimpia Satu Mare
  • 06 august: Sportul Botiz - Academia Partium/echipa din Sălaj (se așteaptă confirmarea)
  • 13 august: Sportul Botiz - Crasan Moftinu Mic
  • 19 august: Sportul Botiz - Oașul Negrești
  • 26 august: Sportul Botiz - Știința Beltiug

”Obiectivul pentru sezonul următor este, bineînțeles, o clasare pe un loc cel puțin la fel de bun ca și cel din sezonul precedent. Nu doresc să arunc vorbe în vânt, nici fum în ochii nimănui, în funcție de lotul pe care îl voi avea valid la începutul campionatului putem discuta chiar și de locurile 1-3, însă depinde de mai mulți factori”, a declarat pentru Sportul Sătmărean antrenorul Dan Gavrilescu.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Ultima modificare Duminică, 23 Iulie 2023 17:25

Lasă un comentariu

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. Elite
  2. Liga 4 A
  3. Liga 4 B
  4. Liga 5

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii