Imprimă această pagină

Liga 4 Elite | Set la doi pentru Știința Beltiug în meciul restant cu Turul Micula

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fotbalul județean a revenit în atenția microbiștilor sătmăreni, AJF Satu Mare programând în acest weekend trei meciuri restante din liga de elită sătmăreană, dar și câteva jocuri amicale.

Astfel, în primul meci al sezonului (meci restant din etapa 10), Știința Beltiug a obținut cea mai categorică victorie din acest sezon, 6-2 în fața celor de la Turul Micula.

Până la pauză meciul a fost echilibrat, ambele echipe fiind la conducere pe tabelă, Darius Turbuț deschizând scorul pentru Micula, 0-1, în minutul zece, Beltiugul a întors rezultatul în doar zece minute prin golurile marcate de Iancu Roșian și Daniel Godje, 2-1, iar Darius Turbuț a reușit dubla în minutul 25 și a stabilit scorul pauzei, 2-2. Partea a doua a jocului a fost dominată de Ştiinţa care a mai înscris de patru ori, Claudiu Șoproni cu o dublă și Titus Coți, respectiv Marian Negru cu câte un gol au adus prima victorie din acest an pentru echipa din Beltiug.

Weekend-ul viitor, Ştiinţa Beltiug va primi vizita celor de la Voința Terț, iar Turul Micula va sta, pentru că ar fi trebuit să joace cu Unirea Păulești, care s-a retras.

liga4elite beltiug micual meci restant 1 

Liga 4 Elite | Seria A | Ştiinţa Beltiug 6 - 2 Turul Micula (2-2)

Marcatori: Iancu Roșian, Daniel Godje, Claudiu Șoproni (2), Titus Coți, Marian Negru/Darius Turbuț (2);

Arbitru: Bathory Ştefan;

Asistenți: Pop Emanuel și Miclăuş Răzvan;

Observator: Iuhas Ioan;

Ştiinţa Beltiug: Dobrai Raymond - Vlăduț Țoca, Claudiu Șoproni, Iancu Roșian, Titus Coți, Marian Negru, Eduard Bob, Daniel Godje, Lucian Giurgiuman, Ovidiu Temian (cpt.), Alin Merce;   

Rezerve: Rareș Ionescu, Mizsai Zoltan, Andrei Corodan;

Turul Micula: Dănuț Nicușor - Balog Tamas, Cristian Ardelean, Adrian Sabou, Ion Zima, Darius Turbuț, Kalocsai Zoltan, Daniel Sasu, Alin Negru, Dorel Țuțuraș, Florin Puți (cpt.);

Rezerve: Bogdan Hoban, Michel Butur, Niculae Mintea, Patrik Horotan;

Antrenor: Ioan Donca;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii