Astfel, pe parcursul jocului, suporterii au aruncat de mai multe ori în terenul de joc cu bucăți de pământ, unele nimerindu-l pe arbitrul asistent de pe partea cu tribuna.
Înainte cu 15 minute de finalul jocului, conform celor relatate de unele persoane prezente la meci, un suporter a pătruns în incinta terenului și l-a bruscat pe arbitru, iar după finalul meciului, mai mulți suporteri i-au așteptat pe cei trei arbitri în zona vestiarelor adresându-le injurii și chiar lovindu-i cu palmele peste cap. Oficialii meciului au sunat la 112, iar în scurt timp la teren a sosit un echipaj de Poliție, ulterior, în sprijinul polițiștilor, ajungând și un echipaj de intervenție rapidă de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare.
Conform celor declarate pentru sportulsatmarean.ro de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, la finalul meciului polițiștii au întocmit două dosare penale, unul pentru loviri și alte violențe pe numele unui bărbat de 42 ani din Orașu Nou, iar un alt dosar pentru distrugere, mașina arbitrilor fiind zgâriată de persoane neidentificate, deocamdată.
Reamintim că în urmă cu trei săptămâni, tot la terenul din Orașu Nou, la finalul meciului dintre Talna Orașu Nou și Unirea 08 Tășnad, un suporter a intrat în teren și a încercat să-l lovească pe arbitrul Kovacs Szabolcs, acesta reușind să se ferească, iar suporterul a fost ”mobilizat” de jucători și oamenii de ordine. După incidentul de acum trei săptămâni, Comisia de disciplină din cadrul AJF Satu Mare a hotărât ”acordarea unui avertisment și amendă 150 lei” pentru echipa Talna Orașu Nou, conform unui articol inxistent din RD:
- ”La meciul TALNA ORASU NOU – UNIREA TASNAD un spectator a patruns pe terenul de joc in incercarea de a lovi arbitrul, dar a fost mobilizat la timp de catre oamenii de ordine. Comisia hotaraste ca echipa TALNA ORASU NOU sa primeasca un avertisment si 150 amenda conform art. 55.1.4.a”
Așteptăm cu interes hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul AJF Satu Mare cu privire la aceste incidente, având în vedere că pe terenul din Orașu Nou au fost probleme la două meciuri consecutive și, din păcate, nu este singurul teren unde, în acest an, a fost chemat un echipaj de intervenție rapidă de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare pentru violențe...

