banner energy kardio club

Patru jucători de la CSM Olimpia Satu Mare au fost sancționați de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal, în urma unei sesizări privind posibile încălcări ale regulamentelor de integritate sportivă.

După aproape o lună de la incidentele de la jocul dintre Viitorul Lucăceni/Berveni și Fortuna Căpleni, AJF Satu Mare a transmis hotărârile Comisiei de Disciplină.

Sâmbătă, înaintea duelului din manșa tur a barajului de promovare în Liga 2 dintre CSM Olimpia Satu Mare și Politehnica Timișoara, jandarmii sătmăreni au aplicat patru amenzi contravenționale pentru ”consumul de băuturi alcoolice în zona arenei sportive”, respectiv două amenzi unor suporteri ”surprinși în timp ce își satisfăceau necesitățile fiziologice în parcul situat lângă Muzeul Județean Satu Mare”.

Sâmbătă, Stadionul Someșul din municipiul Satu Mare a fost gazda duelului din etapa a opta a play-out-ului seriei zece din liga a treia dintre Olimpia MCMXXI Satu Mare și Vulturul Mintiu Gherlii.

CSM Victoria Carei a încheiat la egalitate duelul de pe teren propriu de sâmbăta trecută cu Minaur Baia Mare, oaspeții egalând la ultima fază a meciului.

Comisia de disciplină și etică din cadrul FRF i-a suspendat și amendat pe Denis Batin și Mihai Lazăr după eliminările de la finalul meciului dintre Olimpia MCMXXI Satu Mare și CSM Olimpia Satu Mare.

Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal Satu Mare a stabilit amenzile și suspendările după evenimentele de la meciurile din Pișcolt și Dara. Amenzile primite de jucătorii care confundă terenul de fotbal cu ringul de box/MMA sau alte sporturi de contact sunt ridicole și parcă încurajează să facă același lucru și cu alte ocazii…

CSM Victoria Carei a învins CSM Sighetu Marmației în primul joc disputat pe teren propriu din play-out-ul ligii a treia, însă la finalul jocului au avut loc câteva evenimente neplăcute care au fost consemnate de oficialii jocului, iar la finalul săptămânii trecute au fost analizate de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal.

În cadrul ședinței de marți, Comisia de disciplină din cadrul AJF Satu Mare a avut de discutat și analizat evenimentele disciplinare petrecute la meciurile din weekend-ul trecut, dar și incidentele petrecute la jocul dintre Unirea Pişcolt și Viitorul Lucăceni din 6 octombrie.

În cadrul ședinței de marți, Comisia de disciplină din cadrul AJF Satu Mare a avut de discutat și analizat evenimentele disciplinare petrecute la meciurile din weekend-ul trecut.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii