banner energy kardio club

Liga 2 | Alexandru Pelici după înfrângerea de la Bistrița: „A fost un meci pe care nu meritam să-l pierdem”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

CSM Olimpia Satu Mare s-a întors fără puncte de la Bistrița, cu toate că echipa pregătită de Alexandru Pelici a avut o evoluție bună în prima repriză, a avut inițiativa în multe momente ale partidei, însă au fost taxați la începutul reprizei secunde, după un contraatac rapid al bistrițenilor și au suferit a treia înfrângere a sezonului.

„A fost un meci pe care, din punctul meu de vedere, nu meritam să-l pierdem. Eu zic că am avut situații mai clare până la golul primit. Dar, din păcate, am luat din nou un gol ușor. Am avut acel corner din care ei ne-au prins cu un contraatac.

În ciuda faptului că am pierdut toate cele trei puncte, nu am făcut un joc rău. Să păstrăm ce am făcut bine și să corectăm repede ce a fost greșit. Este o frustrare, dar trecem peste, fiindcă urmează un meci foarte greu, cu un adversar clar pretendent la promovare”, a declarat antrenorul Alexandru Pelici.

Pe lângă înfrângerea suferită pe stadionul „Jean Pădureanu”, sătmărenii și-au pierdut primii doi căpitani, atât Paul Copaci, cât și Cosmin Zamfir părăsind terenul în urma unor accidentări suferite pe parcursul jocului. Înainte de pauză, Paul Copaci și Otega Jimmy King s-au ciocnit cap în cap, în careul sătmărean, iar căpitanul CSM-ului a rămas întins pe gazon și a avut nevoie de asistență medicală. Copaci a încercat să continue după ce a primit îngrijiri, însă a rezistat câteva minute și a cerut schimbarea, în locul său intrând Cosmin Zamfir, care a preluat și banderola.

Pe final de meci, sătmărenii au trecut din nou prin momente de panică, Cosmin Zamfir a suferit o lovitură la cap în urma unui duel la mijlocul terenului și a fost nevoit să părăsească terenul cu zona ochiului și fruntea vizibil umflate. Mihai Kereki a intrat în locul său.

Singurul motiv de bucurie pentru CSM Olimpia Satu Mare în meciul de la Bistrița a fost revenirea lui Amir Jorza, care a bifat primele minute după o pauză de aproape o lună, cauzată de accidentarea suferită în prima etapă a sezonului.

„Sper să revină cât mai repede și Copaci și Zamfir, ca accidentările lor să nu fie foarte grave. Deși cele două situații arătau destul de rău, chiar a fost un moment de panică atunci când Paul a rămas întins pe gazon. A fost dus la ambulanță, dar Paul a zis că se simte mai bine.

Sper ca ambii băieți să poată să revină la antrenamente încă de săptămâna viitoare, ceea ce ar însemna că accidentările nu sunt atât de grave”, a mai transmis antrenorul sătmărenilor.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii