banner energy kardio club

Liga 2 | CSM Olimpia Satu Mare pornește în noul sezon cu 26 de jucători, 6 antrenori, un preparator fizic, un director sportiv și un manager

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Odată cu promovarea în liga secundă, CSM-ul sătmărean a operat mai multe schimbări la nivelul lotului de jucători, staff tehnic și conducători (de parcă nu erau deja prea mulți…).

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, care a început cu o întârziere de aproximativ 30 de minute, conducerea clubului a prezentat obiectivul primului sezon din liga secundă, noutățile de la echipă și au prefațat meciul din prima etapă, de la Reșița.

liga 2 csm sm

Astfel, conform antrenorului Botos Alexandru, la echipa de fotabal au rămas 13 jucători din lotul de 55 cu care s-a reușit promovarea sezonul trecut, deși în comunicările cu privire la prelungirile contractelor au fost trecuți 14 jucători!?! (vezi foto mai jos) și au sosit 9 jucători în această vară, deși pe parcursul lunii iulie au fost prezentați zece jucători: Mircea Donca – Minaur Baia Mare, Cosmin Meșter – SCM Zalău, Alexandru Sabău – SCM Zalău, Pintér Bence - FK Csíkszereda, Magyari Szilárd - Unirea Ungheni, Davide Popșa - Sepsi OSK, Daniel Danu – liber de contract, Constantin Trip - Crișul Sântandrei, Bontas Kristóf - Academia Puskás, Deáky Zsombor - FK Csíkszereda. 

liga 2 contracte prelungite csm olimpoa satu mare

Fără să fie menționați în conferința de presă, în această vară au plecat de la echipă Alexandru Maxim, Emanuel Negru, Tony Francisco, Samuel Șanta și Alexandru Pop.

Astfel, cu toate bâlbâielile și neconcordanțele dintre vorbe și fapte, CSM-ul sătmărean pornește în primul sezon din liga secundă cu un lot alcătuit din 26 jucători, șase antrenori, un preparator fizic, un director sportiv și un manager.

Atât directorul clubului, cât și directorul sportiv al echipei de fotbal Bogdan Lobonț au transmis că obiectivul este rămânerea în Liga 2 la finalul sezonului.

Sâmbătă, în prima etapă a sezonului 2025/2026, CSM Olimpia Satu Mare va juca în deplasare la CSM Reșița, care, la finalul sezonului trecut, s-a clasat pe locul 6 în play-off-ul pentru promovare.

 

CSM Olimpia Satu Mare:

Portari: Deáky Zsombor, Darius Văduva, Vili Bence;

Fundași: Dorian Todoran, Mario Aioanei, Abdoul Diomande, Paul Copaci, Cătălin Oanea, Cosmin Zamfir, Davide Popșa, Alexandru Sabău;

Mijlocași: Tudor Lucaci, Vadim Calugher, Zsiga Ervin, Viorel Chinde, Robert Mustacă, Alin Văsălie, Mircea Donca, Pintér Bence, Bontaș Kristóf, Daniel Danu, Constantin Trip, Cosmin Meșter, Rareș Corodan;

Atacanți: Gheorghe Gondiu și Magyari Szilárd;

Antrenor principal: Ritli Zoltán;

Antrenor: Alexandru Botoș;

Antrenor secund: Svarczkopf István;

Antrenor secund: Reszler Zsolt;

Antrenor secund: Ciprian Prodan;

Antrenor portari: Bogdan Miron;

Preparator fizic: Gueye Mansour;

Director sportiv: Bogdan Lobonț;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii