Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Horvat despre Olimpia: ”Suntem cu mortul la groapă, să vină popii, îl îmbălsămăm și îl băgăm la pachet” Foto: Sportul Sătmărean

Horvat despre Olimpia: ”Suntem cu mortul la groapă, să vină popii, îl îmbălsămăm și îl băgăm la pachet”

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Astăzi, la ședința ordinară a Consiliului Județean Satu Mare au fost prezenți câțiva jucători ai Olimpiei Satu Mare însoțiți de președintele clubului, Istvan Merkli. Aceștia au asistat la ședință, iar la punctul Diverse au dorit să-și spună oful și să afle măcar dacă proiectul Olimpia mai continuă sau nu:
  • ”Am venit să susținem Olimpia, să vedem dacă putem să mergem mai departe, sau nu... Se susține proiectul ăsta sau nu mai e susținut proiectul, să ia cineva o hotărâre, să închidă clubul, în situația asta nu putem să mergem mai departe. Suntem executați din toate părțile, în primul rând, în al doilea rând nu sunt fonduri nici pentru salarii, nici pentru o activitate normală”, a spus Istvan Merkli, președintele Olimpiei, înainte de începerea ședinței ordinare a Consiliului Județean Satu Mare, pentru sportulsatmarean.ro. Acesta a venit la ședință însoțit de antrenorul Tiberiu Csik, Angleo Cocian, Nemeș Pavel, Vasile Pop și cei trei căpitani ai ”galben-albaștrilor: Cosmin Iuhas (în cârje), Florin Mureșan și Marius Șuta. Conform celor declarate de președintele Merkli, jucătorii au salarii restante de șapte luni.
Înainte să înceapă ședința, consilierul județean Alexandru Horvat a împărțit colegilor săi o situație cu restanțele salariale față de jucători, antrenori și personalul administrativ, alături de o situație (n.r. nu tocmai exactă!) cu grupele de copii și juniori din cadrul clubului.
Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a spus că până la finalizarea procesului dintre Curtea de Conturi și Consiliul Județean nu se pot aloca bani Olimpiei, iar cu privire la cei 180.000 lei reținuți de Administrația Națională de Administrare Fiscală ca datorii, aceștia nu pot fi decontați pe baza proiectului prin care au fost alocați bani de către CJ.
Aproape de finalul ședinței, Alexandru Horvat a făcut o descriere pe scurt a situației clubului:
  • ”Din păcate, trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație foarte gravă și să avem tăria să spunem: suntem cu mortul la groapă, să vină popii, îl îmbălsămăm și îl băgăm la pachet”, a sintetizat consilierul Horvat situația la zi a Olimpiei. Nu în ultimul rând, Horvat a ținut să-i reproșeze consilierului județean UDMR, Kovacs Mate, că ”în momentul în care l-a adus pe domnul Karda (n.r. Attila Karda - fostul președinte al Olimpiei Satu Mare), cel mai mare specialist în fotbalul mondial și național, ni l-a prezentat și a spus: este omul care e susținut de conducerea Județului și a Primăriei”...
În concluzie, jucătorii Olimpiei împreună cu staff-ul tehnic și administrativ, care, de altfel, și-au făcut treaba pe teren, își vor petrece Sărbătorile fără niciun ban și într-o beznă totală cu privire la viitorul echipei fanion a județului.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu