banner energy kardio club

Liga 3 | Olimpia MCMXXI Satu Mare începe pregătirea sezonului de primăvară. Planurile pe termen scurt și lung ale conducerii clubului

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sâmbătă, la prânz, Olimpia MCMXXI Satu Mare a susținut prima conferința de presă din acest an, conducerea clubului prezentând planurile pentru partea a doua a sezonului 2024/2025 din liga a treia, dar și informații cu privire la proiectul întins pe durata a cinci ani, unul dintre principalele obiective fiind promovarea în Liga 2.

De altfel, a fost prima conferință de presă organizată de club după preluarea acestuia de noua conducere, în ianuarie 2024, Cecilia Lihv (președinte) Giuseppe Funicello (antrenor) și Sergiu Tăbăcaru (director sportiv) prezentând astăzi informații cu privire la situația clubului, noutățile din cadrul lotului de jucători, pregătirea din următoarea perioadă, jocurile amicale, dar și detalii despre acomodarea cu fotbalul românesc, jucătorii și suporterii sătmăreni.

Astfel, Sergiu Tăbăcaru a prezentat situația lotului de jucători înainte de reunirea de luni, zece jucători părăsind echipa în această pauză competițională, în locul acestora urmând să sosească alți 9 sau 10 jucători din țară și străinătate, cu precizarea că jucătorii români cu care se negociază sunt toți juniori. Au plecat de la echipă căpitanul Laurențiu Caba, care este în discuții cu echipe din liga 2 și 3 maghiară, cei doi portari Patryk Siwiek și Dadid Mroz, Julian Stifano, Johnatan Parker, care în această perioadă este în probe la o echipă de primă ligă din Abu Dhabi, Raul Topan, care va juca la CSM Sighetu Marmației, Remi Emeriau (probe la o echipă din Islanda), Robert Saunders, Mika Moreira și Leo Montesinos.

În următoarele săptămâni vor sosi la Satu Mare mai mulți jucători în probe, iar din 20 februarie, prin SoccerViza, staff-ul tehnic va urmări alți 20-30 de jucători.

Jucătorii clubului sătmărean se vor reuni luni, 13 ianuarie, antrenamentele urmând să se desfășoare pe terenurile sintetice de la Baza Primavera și Rania din municipiul Satu Mare și se așteaptă un răspuns din partea Primăriei municipiului Satu Mare pentru folosirea Bazei Sportive Dinamo.

”Am făcut o cerere către Primăria municipiului Satu Mare pentru a utiliza terenul sintetic de la Baza Dinamo. Sperăm să găsim înțelegere și să putem colabora eficient. Noi ne dorim să avem o colaborare cât mai corectă”, a transmis Sergiu Tăbăcaru.

liga3 olimpia mcmxxi satu mare planuri 1

Cecilia Lihv, președintele clubului, a vorbit despre viziunea pe termen lung a clubului:

”Am preluat Olimpia în luna ianuarie a anului trecut deoarece clubul se afla într-o situție neplăcută în acel moment și am simțit că putem să facem câteva schimbări drastice. Nu a fost un lucru ușor de făcut și durează să reconstruiești ceva valoros. Suntem un club privat, finanțat din banii noștri. Eu și Giuseppe facem acest lucru de mulți ani și când începi să construiești ceva, trebuie să fii sigur că iei deciziile corecte, din experiența noastră, și nu după ceea ce crede lumea că trebuie făcut...”

”Am venit aici pentru un proiect pe cinci ani și ne dorim să construim o fundație solidă pentru clubul Olimpia. Este vorba atât de infrastructura, cât și dezvoltarea unei mentalități sănătoase în rândul jucătorilor, iar dacă totul decurge conform planului, ne dorim să promovăm în Liga 2”, a transmis Cecilia Lihv, președintele clubului Olimpia.

Giuseppe Funicello a rămas surprins de câteva aspecte din fotbalul românesc, cel mai relevant fiind faptul că sunt multe cluburi care investesc bani mulți în echipe, dar nu vor să promoveze în eșalonul superior, dorind să aibă doar un avantaj social în comunitate.

”Noi nu putem să facem acest lucru, noi trebuie să vedem fotbalul ca un bussines și să facem o fundație solidă. SoccerViza este o companie care face bani din fotbal de 12 ani și ne dorim să construim o fundație solidă, relații bune și să găsim jucători cu mindset-ul potrivit. Căutăm jucători tineri care doresc să joace pentru motivele corecte și jucători străini care nu vin pentru bani, ci vin pentru a evolua în carieră”, a transmis Giuseppe Funicello. 

Clubul sătmărean își dorește să colaboreze mai bine cu autoritățile locale pentru ca echipa să se pregătească la Baza Sportivă Dinamo. De asemenea, Funicello dorește să trimită jucători români la cluburi din străinătate pentru a vedea fotbalul dintr-o altă perspectivă: ”Dacă vor vedea lumea diferită de afară, poate îi va ajuta să-și schimbe mentalitatea”. 

”Îmi doresc să avem o relație bună cu primarul municipiului, nu îl cunosc personal, dar ne dorim să putem folosi Baza Dinamo. Nu sunt român, nu sunt maghiar, dar trăiesc aici și îmi face plăcere. Orașul este frumos, oamenii sunt primitori și suntem aici să facem lucruri bune pentru oraș”.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii