La fel ca la Satu Mare, jocul de la Sântandrei a început cu aproape o oră întârziere, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul. La finalul unui joc bun, având în vedere condițiile de joc, echipa bihoreană s-a impus în prelungirile meciului, luându-și astfel revanșa după înfrângerea din tur de la Satu Mare. Vlad Costea a deschis repede scorul pentru gazde cu un șut din afara careului, deviat, 1-0, însă avantajul Crișului a durat doar opt minute, Marc Logan restabilind egalitatea tot cu un șut din afara careului, 1-1. Până la pauză nu s-a mai înscris, iar în debutul reprizei secunde, Remus Pașca a readus gazdele în avantaj după o decizie discutabilă a arbitrilor, care au considerat că mingea a trecut de linia porții. La fel ca în prima repriză, sătmărenii au egalat din nou după opt minute, Raul Topan marcând cu un șut din interiorul careului, 2-2.
Meciul părea că se îndreapată spre un rezultat de aglitate, echitabil de altfel, însă în minutele de prelungire, după eliminarea lui Funkenhauzer (cumul de cartonașe galbene), sătmărenii au avut o lovitură liberă în propria jumătate de teren, gazdele au recuperat mingea și au plecat pe contraatac, Sergiu Pop a ratat întîlnirea cu mingea, însă Luca Estan a trimis în propria poartă, 3-2, iar două minute, Sergiu Pop a stabilit scorul final, după ce a reluat în plasă mingea respinsă de Mroz după o lovitură liberă de la 30 de metri, 4-2).
Etapa următoare, Olimpia MCMXXI Satu Mare va primi vizita celor de la ACS Vulturul 2020 Mintiu Gherlii.
Liga 3 | Seria 10 | Etapa 13 | Crişul Sântandrei 4-2 Olimpia MCMXXI Satu Mare (1-1)
Marcatori: Vlad Costea (min. 5), Remus Pașca (min. 49), Sergiu Pop (min. 90+6)/ Marc Logan (min. 13), Raul Topan (min. 57), Luca Estan (min. 90+4 autogol);
Arbitru: Manea Alexandru George (Timişoara)
Asistenți: Sandu Patrik-Stefan (Timişoara) și Gherman Alex Gabriel (Timişoara)
Rezervă: Balaiban Raul Oliviu (Oradea)
Delegat de joc: Micsa Dorin (Timişoara)
Observator arbitri: Chioran Marius (Cluj-Napoca)
Crişul Sântandrei: I. Anca-Trip – L. Hadadea, C. Ntchinda, R. Pașcalău (85 Al. Brisc), S. Gondor – Sg. Pop, G. Cherman, A. Hosu (64 Al. Sorian), V. Costea – R. Paşca (72 L. Prundaru), R. Popescu;
Antrenor: Călin Cheregi;
Olimpia MCMXXI Satu Mare: D. Mroz – V. Oneț, A. Onea, Șt. Funkenhauzer, L. Estan, L. Coceriuc (82 Em, Morar) Logan, R. Emeriau, Al. Micle (75 M. Moreira), J. Parker, R. Topan;
Antrenori: Dacian Nastai și Giuseppe Funicello;
Rezultate Liga 3 | Seria 10 | Etapa 13:
Vineri, 22 noiembrie:
-
SCM Zalău - ACS Diosig Bihardiószeg
-
Sănătatea Servicii Publice 2-1 CSM Sighetu Marmaţiei
Sâmbătă, 22 noiembrie:
-
Crişul Sântandrei 4-2 Olimpia MCMXXI Satu Mare
-
CSM Olimpia Satu Mare 5-2 ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj
-
ACS Vulturul 2020 Mintiu Gherlii 0-3 Minaur Baia Mare