banner energy kardio club

Baraj Liga 3 | Rezultat excelent pentru Oașul Negrești în meciul tur cu Silvicultorul Maieru 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică seara au fost programate meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3.

Oașul Negrești, campioana județului Satu Mare din acest sezon, a jucat pe terenul sintetic a superbei baze sportive din Sângeorz cu campiona județului Bistrița Năsăud - Silvicultorul Maieru. La finalul unui joc bun, disputat în fața unei tribune pline și dominat în mare parte de echipa pregătită de Vasile Pop, negreștenii s-au impus cu scorul de 4-1 și sunt favoriți la promovarea în liga a treia, având în vedere că meciul retur se va juca pe terenul din Negrești.

Negreștenii au început perfect jocul, Lusien Contra deschizând scorul după cinci minute cu un eurogol, șut din marginea careului, direct în vinclu, iar înainte de pauză Mitrea a dublat avantajul Oașului și a stabilit scorul pauzei, 0-2.

În debutul reprizei secunde gazdele au rămas în inferioritate numerică, negreștenii au lovit transversala prin Busică (min. 54), Dobrai a trimis peste poartă o lovitură liberă din colțul careului (min. 69), Piroska a marcat golul trei pentru Oasul în minutul 75, iar după câteva minute Mărieș a executat o lovitură liberă din căciula careului bistrițean, zidul a deviat balonul până la Urs, care a înscris pentru 4-0. Scorul final al meciului a fost stabilit de Sebastian Rus, care a marcat golul de onoare pentru gazde în prelungirile meciului.

Meciul retur al barajului de promovare în liga a treia se va disputa duminica viitoare pe terenul din Negrești, de la ora 17:00.

baraj liga 3 oasul negresti oas

Baraj Liga 3 | Silvicultorul Maieru 1-4 Oașul Negrești (0-2)

Marcatori:  Sebastian Rus/Lusien Contra, Marius Mitrea, Piroska Erik, Milian Urs;

Arbitru: Gaitin Claudiu (Timişoara)

Asistenți: Gherman Alex Gabriel (Timişoara) și Talpoș Marius (Timişoara)

Delegat de joc: Pascanu Catalin (Cugir)

Observator arbitri: Marchis Traian (Baia Mare)

Silvicultorul Maieru: Vasile Avram - Adrian Cioancă, Pantelimon Avram (cpt.), Florin Boerean, Cornel Pop, Răzvan Sulici, Florin Fizeșan, Alexandru Cilean, Ionuț Aluaș, Sebastian Rus, Doru Conon;  

Rezerve: Traian Becean, Alexandru Burcutean, Ionel Coșneac, Adrian Hontilă, Alexandru Scridonesi, Ionel Tomoioagă, Alexandru Rus, Ronan Cifor;

Antrenor: Alexandru Rus;

Oașul Negrești: Alexandru Hora - Eduard Dobrai, Milian Urs, Marius Mitrea, Adrian Oros, Lucian Homorozan (cpt.), Lusien Contra, Piroska Erik, Fedor Buciuta, Alexandru Mărieș, Bogdan Busică;

Rezerve: Denis Bucurenciu, Raul Negreanu, Cătălin  Iancău, Antonio Pașca, David Poptile, Teodor Pop, Lucian Pop, Darius Băcanu, Vasile Pop;

Antrenor: Vasile Pop;

 

Rezultate meciuri baraj Regiunea 2:

  • CS Diosig Bihardioszeg (Bihor) 5-0 CS Academica Recea (Maramureș)
  • CS Silvicultorul Maieru (Bistrița-Năsăud) 1-4 Oașul Negrești Oaș (Satu Mare)
  • Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj) 8-2 CS Barcău Nușfalău (Sălaj)

 

 

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii