smarald tennis club

Liga 3 | Arbitrii și observatorii sătmăreni au participat la seminarul de iarnă de la Cheile Grădiștei

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cu zece zile înainte de reluarea sezonului din liga a treia, arbitrii și observatorii au participat la seminarul de iarnă de la Cheile Grădiștei. 

Participanții au fost împărțiți în trei serii, pe zone geografice, fiecare grupă intrând într-un program de pregătire pe durata a trei zile.

Astfel, de luni și până miercuri, cei doi ”centrali” sătmăreni Kopriva-Biró Enikő și Raul Chiorean și arbitrul asistent Toth Krisztian, alături de cei doi observatori Sergiu Neichi și Costică Por, au participat la programul seminarului de iarnă de la Cheile Grădiștei. De asemenea, din partea CCA au participat Marcel Savaniu și Octavian Șovre.

Programul a inclus testări teoretice și practice, pe baza analizei video. Printre principalele teme abordate au fost jucarea mingii cu mâna, diferite tipuri de oprire a jocului în urma unor faulturi, managementul loviturilor libere și controlul jocului, în general.

În ultima zi a seminarului, arbitrii și arbitrii asistenți au susținut testarea fizică pentru reluarea campionatului din Liga 3.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii