Imprimă această pagină

Liga 3 | Florin Fabian: ”Vom încerca să ne întărim pe anumite posturi pentru a crea o concurență benefică performanței”

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Directorul tehnic al echipei de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Satu Mare, Florin Fabian, a declarat că în perioada următoare se vor face câteva transferuri care să creeze o concurență pe anumite posturi și că își dorește ca echipa să joace  un fotbal de calitate pentru a atrage câți mai mulți spectatori la stadion. 

”Ne-am reunit cu dorința de a continua să ducem acest proiect spre obiectivul propus, acela de a intra în play-off-ul seriei a 10 a ligii a treia. Sunt convins că echipa se va pregăti foarte bine în vederea sezonului de primăvară și vom continua să evoluăm așa cum am făcut-o la finalul anului trecut. Vom încerca să ne întărim pe anumite posturi pentru a crea o concurență benefică performanței. Apoi, nu ascund faptul că vreau să jucăm un fotbal de calitate pentru a atrage cât mai mulți spectatori la stadion. Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru a readuce fotbalul sătmărean la nivelul de altădată”, a declarat Florin Fabian.

În perioada de pregătire, antrenorul Tiberiu Csik a programat zece meciuri amicale, care se vor disputa în Satu Mare, Dej, Ungaria și în cantonamentul din Tărlungeni. Primul amical se va juca sâmbătă, 21 ianuarie, la Iclod, cu Unirea Dej (Liga 2). În perioada 6–15 februarie sătmărenii vor efectua un cantonament într-o bază sportivă modernă din localitatea brașoveană, Tărlungeni, unde, pe lângă cele două antrenamente zilnice, vor juca trei mecuri de pregătire împotriva unor echipe din zona Brașovului.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii