Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Liga 3 | Unirea Tășnad, învinsă într-un amical jucat în deplasare la CFR Cluj II

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Campionatul Ligii 3 s-a reluat la finalul acestei săptămâni cu prima etapă a returului, însă reprezentanta județului Satu Mare în această competiție, FC Unirea Tășnad, a avut etapă liberă și a jucat un meci amical, în deplasare, la colega de serie, CFR Cluj II.

În urma retragerii echipei Viitorul Ghimbav din Seria a V-a, toate adversarele pe care urmau să le întâlnească în retur vor câştiga la "masa verde", 3-0, iar prima echipă care a stat a fost CFR Cluj II. Astfel, conducererile celor două echipe care au stat în această primă etapă au stabilit să se întâlnească într-un meci amical, la Cluj.
Tășnădenii au fost ”așteptați” la Cluj de nouă jucători de la primă echipă a CFR-ului, iar acest lucru s-a văzut încă din startul meciului, Boboi deschizând scorul după doar cinci minute cu o lovitură de cap, în urma unei lovituri de colț. Pe parcursul primei reprize clujenii au mai avut 3-4 ocazii de gol, însă evoluția buna a portarului Moroz a făcut ca tabela să rămână neschimbată. Unirea a încercat în câteva rânduri contraatacuri periculoase, nefinalizate însă.
În repriza secundă scorul s-a menținut nemodificat până spre final, când echipa gazdă a mai punctat de două ori în minutele 78 și 82. Un moment interesant a avut loc în minutul 60 al jocului, antrenorii echipei gazdă schimbând toată echipa. Cea mai mare ocazie a tășnădenilor a fost semnată de Nemeș (min. 73), șutul acestuia fiind parat greu de portarul advers.


Meci amical | CFR Cluj II 3 - 0 FC Unirea Tșnad (1-0)
CFR Cluj II: Rus – Milandru, Gilvan, Luchin, Vlad, L. Rus, Bordeanu, Balde, Dodoi, Nouvier, Ioniță;
Antrenor: Gheorghe Barbu;
FC Unirea Tășnad: Moroz – Palinceac, M. Silaghi, Vădan, Parnău, Stanciu, Cubaș, Nemeș, Cădar, Ciul, Faur. Au mai intrat: Cherecheș, Chereji, Varga, Chifor, Bercean, Chivari, R. Silaghi, Ștef, Szekely, Popa, Bolba;
Antrenori: Cristi Popa și Ovidiu Suciu.

Rezultatele înregistrate în etapa a XVII-a din Liga 3, Seria 5:
Vineri, 09 Martie:
Gaz Metan Mediaş II 0 - 4 Performanţa Ighiu
Unirea Alba Iulia 0 - 1 ACS Fotbal Comuna Recea
Sănătatea Cluj 1 - 1 Industria Galda
Viitorul Ghimbav 0 - 3 CFR Cluj II
Sâmbătă, 10 Martie:
CS Iernut 1 - 1 Metalurgistul Cugir
FC Avrig 2 - 1 Avântul Reghin
Universitatea Cluj 2 - 0 Unirea Dej
Unirea Tăşnad a stat.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii