Federația Română de Fotbal, prin Comitetul Executiv, a hotărât data limită de înscriere în competițiile pe care le organizează. 

În cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF de azi a fost aprobat calendarul competițional pentru noul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor.

La 40 de ani, Bogdan Lobonț a decis să își încheie cariera de jucător la partida România – Finlanda care se dispută pe 5 iunie, ora 20:30, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești.

Începând cu acest sezon, Liga 2 are un nou trofeu.

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 28 februarie 2018, întrunit în mod statutar în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal, în prezența majorității membrilor săi, a adoptat mai multe decizii, printre acestea fiind și dezafilierea provizorie a clubului CS Fotbal Club Olimpia 2010 Satu Mare.

Astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal a avut loc tragerea la sorți a programului barajului de promovare în Liga 3.

Olimpia Satu Mare a încheiat cu o înfrângere turul sezonului 2017/2018 al ligii secunde, după cele 19 etape ”galben-albaștrii” ocupând locul 13, cu 20 puncte acumulate din cele șase victorii și două remize. Restul de 11 jocuri au fost pierdute de jucătorii ”sătmăreni”.
Elevii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, băieți și fete, sunt invitați să se înscrie la cea de-a doua ediție a Cupei Tymbark Junior, cea mai mare competiție de fotbal pentru copii din România.
Comisia Tehnică din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat astăzi situația privind postul de selecționer al echipei naționale,
Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul Federației Române de Fotbal a acordat licenţa de participare în cupele europene - sezonul 2017/2018, celor şase cluburi din Liga I care au solicitat-o:

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. Elite
  2. Liga 4 A
  3. Liga 4 B
  4. Liga 5

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii