banner energy kardio club

Juniori U10 | Echipa pregătită de Dan Gavrilescu a câștigat „Silver Cup” la „Someșul International Spring Cup”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sâmbătă, cocheta bază Samobil din municipiul Satu Mare a fost gazda primei ediții a „Someșul International Spring Cup U10”, unul dintre cele mai puternice turnee dedicate sectorului juvenil organizate în Satu Mare.

„Este deja o tradiție prin care clubul Someșul Satu Mare reușește să strângă an de an cele mai bune academii din zonă. Încercăm să punem Satu Mare pe harta fotbalul juvenil, cred că am reușit deja și nu ne vom opri aici”, ne-a declarat antrenorul Dan Gavrilescu.

La ediția din acest an a juniorilor U10 au participat 18 echipe și academii importante din țară și din Ungaria, iar la finalul zilei, micuții fotbaliști de la Viitorul Cluj au câștigat titlul de campioni. Someșul Satu Mare, echipa pregătită de Dan Gavrilescu, a încheiat turneul pe locul 1 în cadrul Silver Cup, fiind printre cele mai bine clasate dintre echipele sătmărene participante la turneu.

juniori u10 1

La competiția rezervată juniorilor U10 au participat 18 echipe (6+1), împărțite în trei grupe, care s-au întrecut pe două terenuri, în meciuri cu durata de 17 minute. Primele două clasate din fiecare grupă au jucat în Gold Cup, locurile 3 și 4 în Silver Cup, iar locurile 5-6 în Bronze Cup.

„După o fază a grupelor echilibrată, băieții noștri au demonstrat caracter, valoare și spirit de echipă, cucerind Cupa Silver cu victorii pe linie și ridicând trofeul deasupra capului!  

Un turneu intens, plin de emoție, sportivitate și lecții importante, care ne motivează să devenim tot mai buni.

Respect tuturor echipelor participante, mulțumiri părinților pentru susținerea extraordinară și, mai ales, felicitări copiilor pentru pasiunea și devotamentul lor!”, a declarat pentru Sportul Sătmărean antrenorul Dan Gavrilescu.

Clasament Gold Cup:

  1. Viitorul Cluj

  2. Il Calcio Satu Mare

  3. Plimob Sighetu Marmației

  4. SCM Zalău

  5. Academica Recea

  6. Academia Partium

Clasament Silver Cup:

  1. Someșul Satu Mare

  2. CSM Olimpia Satu Mare

  3. Fabrica de Campioni – Alb

  4. Viitorul Carei

  5. Viitorul Oradea

  6. OFS Debrecen

Clasament Bronze Cup:

  1. Juniorul Oradea

  2. Fabrica de Campioni – Negru

  3. Fehergyarmat

  4. Academia Napoca

  5. Lupii Oasului – Alb

  6. Lupii Oasului - Gri

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii